ULTIMA ORĂ: MEDIEȘEAN REȚINUT PENTRU MAI MULTE FAPTE DE FURT ȘI FURT CALIFICAT

 

La data de 13 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 20 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș. Tânărul este suspectat de săvârșirea a nu mai puțin de trei infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de furt.

 

Concret, în perioada 17 august – 13 septembrie, persoana în cauză a sustras mai multe bunuri (televizoare, ceasuri, bani, panouri electrice, telefoane mobile, obiecte de îmbrăcăminte) din locuințe sau autovehicule de pe raza municipiului Mediaș, ultimele două fapte fiind sesizate chiar în cursul acestei zile.

În urma investigațiilor extrem de operative, în seara zilei de 13 septembrie, presupusul autor a fost identificat și reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în data de 14 septembrie, să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de furt.

Prejudiciul creat, aproximativ 20.000 de lei, a fost recuperat parțial.

 

Potrivit unui comunicat oficial din partea IPJ Sibiu, cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

 

În prezent, bărbatul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

 

ziare ziare.org