Vineri, 15 septembrie a.c., între orele 10:00 – 14:00, în municipiul Sibiu, a fost organizată și desfășurată o amplă acțiune de prevenire și combatere a faptelor cu caracter antisocial.
În această conjunctură, aproximativ 40 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice și investigații criminale au desfășurat mai multe controale pe raza municipiului Sibiu, ocazie cu care au fost legitimate 52 de persoane și au fost verificate 50 de societăți comerciale.
În scurtă vreeme, au fost constatate patru infracțiuni la regimul rutier, a fost reținut un permis de conducere și au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, dintre care 62 pe linie rutieră și 15 pe linie economică, în valoare totală de 41.000 de lei.
În jurul orei 11.30, pe strada Nicolae Teclu, polițiștii rutieri au depistat la volan un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Gura Râului, care se afla la volanul unei autoutilitare transport marfă, deși nu deține permis de conducere. Totodată, în urma verificărilor, s-a constatat că autovehiculul nu este înregistrat sau înmatriculat.
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere, respectiv, conducere ape drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Totodată, proprietarului autoutilitarei, consătean cu șoferul, în vârstă de 28 de ani, i s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încredințare a autovehiculului unei persoane despre care se cunoaște că nu deține permis de conducere, respectiv punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.