În data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 19.45, pe raza localității Ocna Sibiului, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Eminescu de către un sibian în vârstă de 41 de ani.
Polițiștii au constatat că șoferul are dreptul de a conduce suspendat după ce, în cursul acestui an, a fost depistat la volan fără permis corespunzător și apoi, conducând cu permisul suspendat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii unei noi infracțiuni de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are acest drept suspendat.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului.
*****
În aceeași zi, în jurul orei 21.30, pe DN 14, în afara localității Șeica Mare, un bărbat în vârstă de 52 de ani, domiciliat în județul Mureș, a condus autoturismul dinspre Sibiu, iar într-o curbă la dreapta, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției și a ieșit în afara părții carosabile, în șanțul care mărginește drumul.
Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că șoferul are dreptul de conducere suspendat după ce, în cursul lunii septembrie a provocat o tamponare pe fondul neacordării de prioritate auto.
Cum era firesc, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are acest drept suspendat.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică.