TAMPONĂRI FINALIZATE CU... DOSARE PENALE

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, produs pe raza localității Slimnic, pe strada Principală.

 

La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie în vârstă de 41 de ani, domiciliată în orașul Ocna Sibiului, a pătruns dintr-o parcare pe strada Principală fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un ansamblu tir condus regulamentar dinspre Mediaș de către un bărbat în vârstă de 23 de ani, din județul Alba.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că femeia nu deține dreptul de a conduce, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 23.00, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mașiniștilor, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea stângă pe care l-a proiectat într-un alt autoturism parcat în apropiere.

În urma evenimentului a rezultat avarierea celor trei autovehicule implicate.

La testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare, sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!