La data de 19 septembrie, în jurul orei 12.20, polițiștii din Miercurea Sibiului au depistat în trafic, pe DJ 106 G, în satul Dobârca, un minor care conducea… o autoutilitară.
Minorul, în vârstă de numai 14 ani, este acum cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism fără a deține permis de conducere.
Firește, sunt efectuate verificări în vederea stabilirii în ce condiții minorul a condus mașina sau cine i-a încredințat-o pentru a o conduce.
Cercetările în acest caz continuă.