Foștii Lideri Politici Europeni și un ONG Internațional pentru Pace se întâlnesc la București pentru Promovarea unei Culturi a Păcii și Susținerea Reunificării Pașnice a Peninsulei Coreene

*Pentru a atinge pacea, fiecare individ din comunitatea noastră globală ar trebui să fie un mesager al păcii"- Mesaj transmis de președintele Man Hee Lee de la HWPL - 

     

La data de 19 Mai 2018, un ONG internațional de pace, Cultura Cerului, Pacea Mondială, Restabilirea Luminii (HWPL), organizează în capitala României "Întâlnirea la Nivel Înalt a Foștilor Lideri Politici din Europa" pentru a răspândi o cultură a păcii și pentru a cere sprijin pentru reunificarea pașnică a Coreei. Nu întâmplător a fost aleasă capitala României, tocmai pentru că anul acesta noi aniversăm cei 100 de ani de la unificarea României. Evenimentul va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în sala Nicolae Bălcescu.

 

Acest eveniment este organizat în colaborare cu Institutul pentru Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația din Levant, condus de Onor. Emil Constantinescu, care a fost președinte al României. Demn de precizat, vor participa lideri europeni, ambasadori, experți în drept internațional, grupuri de tineri, lideri ai femeilor și agenții de știri cu impact major din România pentru a împărtăși sprijinul și opiniile privind progresul în procesul de construire a păcii pe peninsula coreeană, singura națiune divizată din lume.

*În prima sesiune la care va participa fostul președinte al Europei de Est, va fi pus accentul pe necesitatea unificării peninsulei coreene, pe baza experiențelor țărilor europene după Războiul Rece. În cea de-a doua sesiune, discuțiaexperților, experții în drept și fostul ambasador în Coreea de Nord vor discuta sfaturile practice și soluțiile privind reconcilierea inter-coreeană.

*Liderii din Europa de Est, care s-au angajat să coopereze pentru unificarea Peninsulei Coreene la evenimentul de 25 de ani de la căderea comunismului în 2014, se vor reuni pentru a forma o solidaritate a empatiei pentru pace și vor discuta măsurile practice de construire a reconcilierii pașnice între cele două Corei, având în vedere Declarația Păciiși Încetării Războiului (DPCW) elaborată de HWPL.

Organizația gazdă, HWPL afiliată la ECOSOC ONU și DPI ONU, desfășoară proiecte globale pentru a răspândi o cultură a păcii bazată pe DPCW iar experți din dreptul internațional pentru a propune soluții la pacea globală. Ea abordează principiile rezolvării conflictelor și cooperării internaționale pentru consolidarea păcii, cum ar fi respectarea dreptului internațional, soluționarea pașnică a diferențelor și răspândirea unei culturi a păcii.

Initați de onoare:

Emil Constantinescu, fost președinte al Românei

Rexhep Qemal Meidani cel de-al treilea Președinte al Albaniei, 

 Stanislav Stanislavovich Shushkevich- fost premier al Sovietului Suprem al Republicii Belarus, 

Kjell Magne Bondevik  fost premier al Norvegiei

Patrick Bartholomew Ahern-om politic al Irlandei

 Lech Walesa, fost presedinte al Poloniei.

De asemnea, urmează să participe cel puțin 20 dintre foștii și actualii președinți și ambasadori ai țărilor europene.

 

 

 

*Grupul Foto al liderilor politici cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a căderii comunismului în 2014

  

 

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org