Colacul. Simbol. Soare pentru suflet… care e taina lui???
Oferirea și primirea colacului de Crăciun este gestul ritual care leagă sufletul gazdelor de cel al colindătorilor. „Oriunde, la cășile ce colindam, primeam un colac mândru, frumos, ca pelița lui Hristos” (M. Lapteș). Darul Crăciunului este rotund, solar, jertfă vegetală, substitut al divinității căreia i-a fost consacrată.
Colaci, colăcei, colindețe, covrigi. Pentru pițărăi, pentru feciorii colindători, pentru vătaf, pentru Irozi, pentru popă, pentru nași, pentru moașă, pentru sufletul morților, al moșilor de neam. Însoțit de mere, de bani sau de vin, colacul este arhetipul genezei, după cum susțin specialiștii; colacul este darul cu cea mai mare încărcătură de sacralitate pe care cineva îl poate primi de Crăciun.
URAREA PENTRU COLAC
Colacul pentru ceata de colindători reprezenta pâinea sacră, darul primițial al primei recolte din anul care se apropie de sfârșit. Pe măsura importanței lui, este și urarea de mulțumire pe care vătaful/vornicul o face la încheierea colindelor. Poartă numele de „orație la colac” sau „urarea colacului” și este atestată în aproape toate zonele țării:
„Vornicul: – Aveți, frați ficiori gură de-a mulțămi,
Că ne dăruiește jupânul gazdă
Cu-n colac de grâu curat,
Dinspre Sântă Mării semănat,
Pe-a noastră samă gătat!
Colindătorii: – Mare mulțam!…” (P. Caraman)
Sau: „Feciori, feciorii dubei/ (…)
Până noi am colindat,
Domnu’ gazdă bine s-a gătat
De-o lună, de-o săptămână,
Mai vârtos de astă seară bună.
Cu un colac de grâu curat,
Câte păsări peste el a zburat
Câte ploi l-o plouat,
Câți nori l-o rourat
Atâtea stoguri să dea Dumnezeu
La domnu’ gazdă
Atâtea și mai mult!” (Adam Domin)
Se apreciază că în unele zone, urarea pentru colac are o întindere epică aproape baladescă, spune povestea facerii lui, pornind de la aratul câmpului, semănatul grâului, seceratul, treieratul, măcinatul, pregătirea aluatului, coacerea… ajungând până în momentul oferirii drept ofrandă colindătorilor. Aliment ritual ce amintește de jertfa grâului, colacul stabilește legătura dintre cei vii și cei morți, dintre cer și pământ, dintre zei și oameni.
În Zilele Crăciunului cerurile sunt deschise și asta presupune că sufletele morților, ale moșilor de neam, participă și ele la marea sărbătoare. Iar colindătorii, prin parcursul lor magic cu care înconjoară satul, contribuie la regăsirea căii străbunilor, după cum ne încredințează Iulia Gorneanu.
Surse foto: Traditional Romanesc , EURspace Project