IUBEȘTI COPIII?! VREI SĂ FACI CEVA PENTRU COPIII CARE SUNT ÎN GRIJA STATULUI? ȘI EI MERITĂ SĂ ZÂMBEASCĂ! Asociația de Poveste caută voluntari!!!

Asociația de Poveste caută voluntari care să își dedice timp pentru educație non-formală și activități variate în beneficiul copiilor din centrele de plasament din Sibiu.

 

Concret, persoanele cu vârsta de peste 15 ani, cu sau fără experiență în voluntariat, sunt invitate să devină prietenii acestor copii și să îi ajute să își rescrie povestea de viață. 

Schimbare. Curaj. Visuri. Susținere. Șansă. Încredere. Sunt doar câteva dintre cuvintele pe care oamenii frumoși care sunt alături de copiii din centrele de plasament le folosesc pentru a descrie experiențele unui voluntar de Poveste. Ei sunt dovada faptului că implicarea cu perseverență într-un asemenea proiect generează progrese ale copiilor, care la rândul lor ne răsplătesc amintindu-ne să ne păstrăm puterea de a visa și de a munci pentru a ne împlini visurile”, explică Iulia Pataki, președintele Asociației De Poveste.

Nu puțin lucru, Asociația de Poveste vine în sprijinul a circa 250 de copii instituționalizați din cinci centre de plasament   și trei afterschool-uri din județul Sibiu, ca urmare a parteneriatului cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Peste 70 de voluntari sunt implicați în acest moment în diferitele activități organizate pentru acești tineri.

Practic, datorită implicării voluntarilor și sprijinului comunității, copiii beneficiază periodic de activități în afara centrelor de plasament. S-au organizat ieșiri la teatru, film, patinoar, dar și excursii în afara județului. În toamna anului trecut, Asociația De Poveste a organizat primul festival de integrare în comunitate a copiilor din centrele de plasament, cu ajutorul fondurilor strânse cu ocazia Maratonului Sibiu 2017. 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org