O fetită de numai 2 luni ce provine dintr-o familie defavorizată, născută prematur, cu o malformaţie a sistemului nervos central la nivelul măduvei spinării cervicale, a fost operată gratuit la Sibiu. Operaţia, care a durat aproximativ 5 ore, a fost efectuată sub anestezie generală de echipa Clinicii Polisano formată din Claudiu Matei – medic specialist, şeful secţiei de neurochirurgie, Sofia Nistor – medic specialist neurochirurg, Mihai Chiloflischi şi Iulia Dancu – medici specialisti anestezie si terapie intensivă.
“Este vorba despre o malformatie disrafică, o tulburare de închidere a tubului neural, în care măduva spinării la nivel cervical este deschisă, acoperită doar de o foită subtire, fiind expusă traumatismelor si infectiilor. Operatia a durat 5 ore si a decurs normal, complexitatea ridicată a cazului fiind datorată atât vârstei mici a copilului, cât si riscului de lezare a măduvei cervicale ce poate avea ca si consecinte paralizia sau chiar decesul. Micuţa s-a trezit bine din anestezie şi mişcă normal”, a declarat Claudiu Matei, şeful secţiei de neurochirurgie a Spitalului European Polisano.
În urma operaţiei, copilul se poate dezvolta normal fizic şi psihic, nemaiexistând riscul infecţios sau al deficitelor neurologice. Echipa sectiei de neurochirurgie a Spitalului European Polisano si-a început activitatea de mai bine de un an, timp în care au fost efectuate peste 200 de intervenţii chirurgicale pentru maladii ale sistemului nervos, craniene şi vertebro-medulare.