Săracii de la Băjel se apropie de… civilizaţie! Ieri, un nou transport din partea fundaţia norvegiană Romaniahjelpen Vestlandet a bucurat şi mai ales a umplut bordeiele amărâţilor cu haine şi hrană. Îndulcindu-le puţin traiul negru, mai cu seamă că recent comunitatea a trăit drama pierderii unui bebeluş de numai 3 săptămâni care nu a mai apucat să înţeleagă cum e să rabzi de foame sau să nu ştii tu, copil ce-i aceea o jucărie.
Dar sunt şi veşti bune. Aşa cum ne-a informat în urmă cu puţin timp Kádár Tamás, unul dintre sufletiştii voluntari ai Crucii Roşii- Subfiliala Mediaş, anul acesta va fi unul al paşilor spre civilizaţie ai celor aproximativ 50 de oameni (dintre care vreo 30 de copii) care până acum credeau că sărăcia e un fel de… „boală ereditară”. Mai precis, în scurt timp, va demara un proiect prin care li se vor construi 8 case de lemn şi un container sanitar, cu duşuri. Lucrarea va fi sprijinită atât de fundaţia norvegiană cât şi de autorităţile locale. Totodată, va demara şi o campanie de aducere a copiilor către grădiniţă, iar cei care nu vor avea absenţe, vor fi recompensaţi.