AȘA-I: ELEVII ACEȘTIA MERITĂ TOATE APRECIERILE ȘI TOT RESPECTUL! Primăria Sibiu premiază performanța elevilor cu rezultate bune la olimpiadele școlare în anul 2018 - 2019

Primăria Municipiului Sibiu a premiat performanța elevilor sibieni care au obținut rezultate bune la olimpiade în anul școlar 2018 – 2019. Autoritățile recunosc valoarea și munca elevilor cu minți strălucite și pun în lumină acești tineri care merită respectul întregii comunități!

 

În cadrul festivității de premiere care a avut loc la sediul Primăriei Sibiu joi, 12 decembrie, primarul Astrid Fodor, viceprimarul Corina Bokor și directorul Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ, doamna Simona Pop au înmânat diplome și premii în bani unui număr de 423 de elevi care au obținut primele locuri la concursurile naționale și județene.

Se vorbește mult despre educație în ultima vreme și sper ca în curând să începem să vedem rezultate pozitive. Îmi doresc ca educația din România să depășească simplele foi cu programa școlară și să înceapă să trezească în elevi plăcerea de a citi, de a cunoaște, spiritul de competiție care ascute știința și, poate cel mai important, să acumuleze în tineri priceperea practică, și nu teoria seacă. Premianților de azi le doresc să rămână la fel de entuziaști și creativi, la fel de ambițioși și de curajoși în a intra în concurs cu ceilalți, dar mai ales cu ei înșiși pentru că doar așa vor deschide posibilități pentru viitor.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

BRAVO LOR: Un număr de 40 de elevi au obținut premii la olimpiadele naționale, premiile acordate fiind de 1000 de lei pentru locul I, 800 de lei pentru locul II, 600 de lei pentru locul III și 300 de lei pentru mențiune.

Aceștia sunt elevi ai Colegiului Național Gheorghe Lazăr, Colegiului Național Octavian Goga, Colegiului Național Samuel von Brukenthal, Liceului Constantin Noica, Liceului de Artă, Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură Carol I, Liceului Onisifor Ghibu, Liceului Tehnologic Avram Iancu, Liceului Tehnologic Terezianum, Colegiului Național Pedagogic Andrei Șaguna și ai școlii gimnazială Nicolae Iorga:

Locul I:

Locul II:

Locul III:

Mențiuni:

La olimpiadele județene, elevii sibieni au obținut 383 de locuri pe podium la diverse discipline școlare. Valoarea premiilor a fost de 300 de lei pentru locul I, 200 de lei pentru locul II și 100 de lei pentru locul III.

Copii și tineri pasionați de carte. Copii și tineri care muncesc, care sunt conștiincioși și care își doresc să fie mîine oameni denădejde ai comunității.

*Suma totală alocată din bugetul local pentru premierea elevilor este de 98.900 lei.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!