Veste sau… “de-adevarat”, eventualitatea ca Liceul Agricol să fie mutat sau chiar desființat a crescut in ultima vreme tensiunile la “D.P. Barcianu” din Sibiu!
Elevii, nemultumiti, (mai ales din pricina ca se vorbeste de mutarea unei parti a Liceului de Arta aici, care la randu-i, ar avea de suferit din cauza unor chestiuni organizatorice la “Brukenthal”) insotiti de prof Toader Ioan Daniel, au mers chiar a sedinta Consiliului Local Sibiu, “inarmati” cu… sperante, dar si cu pancarde și cu tricouri inscripționate cu mesajul ”Nu distrugeți Colegiul Agricol” și „Nu ne dați afară!”. Tinerii dar si cadrele didactice sunt “cu nervii intinsi”, nestiind daca liceul va mai exista sau nu, si sustinand ca, in conditii de tensiune, e greu de invatat si de mentinut un echilibru.
Mesajul celor de la Liceul Agricol a fost unul cat se poate de clar, totodata, acestia apeland la sprijinul si intelegerea din partea doamnei Astrid Fodor dar si a consilierilor locali, pentru ca este vorba despre o… urgenta.(sa nu mai vorbim de faptul ca acum a inceput si perioada de teze!)
”În data de 27 aprilie, colegiul a primit o adresă din partea Inspectoratului Școlar și a serviciului școli al primăriei prin care eram informați că Biserica Evanghelică nu dorește prelungirea contractului cu școala noastră. Considerăm că înlocuirea clădirii în care funcționează Colegiul Agricol de mai bine de 68 de ani cu Liceul de Artă, constituie o decizie discriminatorie, imorală și cu implicație socială extrem de gravă pentru cei 551 de elevi și familiile acestora. Nu înțelegem de ce un liceu trebuie înlocuit cu alt liceu. Nu înțelegem de ce un elev care face parte din liceul de Artă este considerat mai presus decât unul din liceul Agricol”, a transmis prof Toader.
Mai mult, insa, dramatic este ca, la limita rabdarii, elevii ameninta ca s-ar putea sa nu nu mai intre la ore, iar profesorii nu vor încheia mediile!
”Elevii și părinții sunt profund îngrijorați și revoltați de situația creată. Aceștia ne-au cerut să transmitem cu fermitate hotărârile lor și anume neintrarea la ore, neîncheierea situației școlare și neprezentarea la bacalaureat. Elevii și părinții ne-au solicitat să prezentăm cu fermitate mesajul lor de a nu părăsi această clădire, iar noi ne aliem hotărârilor lor. Facem apel în acest sens la autoritățile locale pentru a se implica și a oferi o soluție demnă, nediscriminatorie și morală”, au transmis cei de la Liceul Agricol.
Doamna Astrid Fodor a promis sa sprijine demersurile reprezentantilor Liceului Agricol, in ideea sa se poata prelungi contractul cu Biserica Evanghelica, astfel incat procesul de educatie sa nu aiba de suferit.
sursa foto: evenimentsibiu.ro