CARTEA, prietena voastra, prietena noastră!!! Două zile consecutive cu lansări la Librăria Humanitas din Sibiu. Miercuri, 20 aprilie, de la ora 18:00, vă invităm la lansarea volumului semnat de Medeea Iancu – Cîntarea care a biruit toate cîntările (prezintă: Radu Vancu) iar joi, tot de la ora 18:00, lansăm volumul Darul lui Serafim de Simona Antonescu (prezintă Andrei C. Șerban). Ambele evenimente vor fi urmate de sesiuni de autografe.
*„Medeea Iancu are cea mai dramatică scriitură din toată poezia tînără. Și asta nu atît datorită temei sale nucleare (fragilitatea aflată în gheara bolii și a morții), ce se răspîndește capilar în toate poemele și are, firește, ireductibilitatea sa existențială, cît datorită unui imaginar ce abreviază în senzații extrem de concrete și-n fulgurații spasmatice o scală oximoronică în care sunt contopite parcă natural candoarea și atrocitatea. Cîntarea care a biruit toate cîntările e o incantație electrizată deopotrivă de funebre și de miraje, un volum făcut numai din puncte de maximă tensiune imaginativă și existențială” – Al. Cistelecan
*Romanul Darul lui Serafim leagă trei poveşti istorisite pe trei voci diferite, care introduc cititorul în atmosfera anilor nebuni ai jazzului, ai epocii în care se naşte viteza şi încep să moară vechile convenţii sociale, într-o Românie modernă, doar în aparenţă calmă şi prosperă. Actori principali: Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai mari industriaşi români din perioada interbelică, producătorul locomotivelor Malaxa, inginer talentat şi figură politică foarte controversată a acelor ani; o candidată la titlul de Miss România 1932, în concursul organizat de revista Realitatea ilustrată; o familie de aristocraţi bucureşteni, cu un destin tragic, şi toţi membrii săi strînşi în jurul celor doi băieţi de vîrstă şcolară. Ce au în comun toate aceste personaje? Răspunsul îl ştie numai Serafim, bătrînul cerşetor cu puteri tainice care străjuieşte, în noaptea de Vovidenie a anului 1932, impunătoarea biserică a Amzei.
„Simona Antonescu are o vervă de povestaş hipnotic. Îl priveşti în ochi şi, obligatoriu, accepţi tot ce grăieşte.” (George Neagoe)