FOLCLOR ȘI INIMĂ ROMÂNEASCĂ. TRADIȚIE, SĂRBĂTOARE, CUNUNĂ DE CÂNTEC ȘI JOC, în memoria celui care a lăsat românilor un TEZAUR VIU: JUNII SIBIULUI!
Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” va avea loc în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, la Sala Polivalentă „Transilvania” din Sibiu.
Axată pe reprezentațiile cu tematică nupțială, ediția din acest an, reunește peste 600 de dansatori, muzicieni și interpreți de muzică populară. Prin cântece, dansuri și obiceiuri, festivalul recreează harta tradițiilor de pe întreg cuprinsul țării.
Festivalul se va deschide luni, 28 noiembrie, cu spectacolul aniversar „Ceata Junilor – 25 de ani de activitate”, care aduce pe aceeași scenă diferite generații de dansatori, precum și tineri interpreți de muzică populară.
Pe parcursul Festivalului ansambluri folclorice de renume vor prezenta coregrafii și momente de măiestrie instrumentală, iar evoluțiile lor vor fi punctate de recitaluri susținute de îndrăgiți interpreți de muzică populară.
Așadar, poftiți la sărbătoare! 4 zile de poveste în lumea folclorului…
Pentru zilele 28, 29 și 30 noiembrie, intrarea este gratuită în baza unei invitații, care se poate procura de la Sala „Transilvania”, între orele 12-17. În data de 1 decembrie, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală 2016.
Programul complet îl puteți găsi pe linkul http://www.traditiisibiene.ro/revista.html?obj_id=388.