Muzeul ASTRA organizează în perioada 10-16 iulie cea de-a doua ediție a evenimentului ASTRA Multicultural. Dezvoltat în cadrul proiectului Patrimoniu Deschis și desfășurat în premieră anul trecut, acest eveniment de referință în calendarul CNM ASTRA, vine să aducă frumusețea valorilor multietnice în fața publicului vizitator cu ajutorul reprezentanților comunităților din întreaga țară.
Așadar, sunteți invitați să descoperiți circulația valorilor europene, confluențele interetnice, influențele în diversele domenii ale artei tradiționale prin ateliere educaționale interactive, spectacole de muzică și dans tradiționale, prin interacțiunea directă cu meșterii prezenți la târg. Un maraton gastronomic va poate întregi experiența, urmărind rețete și degustând mâncăruri lipovenești, sârbești, săsești sau românești în cadrul Târgului de țară.
Actiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu