Având ca patrimoniu una dintre primele expoziții organizate pe teritoriul actual al României, expoziție organizată de către Asociațiunea ASTRA la 1905 și dedicată iei din Transilvania, Biblioteca ASTRA Sibiu participă în acest an la celebrarea Zilei Internaționale a Iei.
Luni, 24 iunie, accesul în sălile Muzeului Bibliotecii ASTRA este gratuit pentru cei care doresc să descopere primele modele de ie și de port popular care au făcut parte și din expoziția originală, mai sus menționată. Tot printr-o expoziție, vizitatorii vor putea descoperi mărturii scrise istorice și imagistice dedicate portului popular românesc.
Demn de știut, Biblioteca ASTRA deține nenumărate imagini ale Reginei Maria în port popular precum și a altor personalități locale și naționale.
De asemenea, la ora 10.00, pe balconul clădirii istorice (corpul A) a Bibliotecii ASTRA, vor răsuna pentru câteva minute acordurile de cântec tradițional din Mărginimea Sibiului. Pentru acest moment, a fost invitat cel mai bătrân flueraș din Rășinari cu ale sale straie și instrumente tradiționale. Acest moment este realizat împreună cu sprijinul Primăriei Rășinari.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va emite o ediție specială a semnelor de carte ASTRA, dedicată Zilei Internaționale a Iei. Acestea se vor găsi în mai multe puncte de distribuire din Sibiu dar și din județ. Toți cei care vor păși în instituția noastră, vor primi un astfel de semn de carte. Mai mult, Biblioteca ASTRA va împărți cărți, cititorilor ce vor trece pragul instituției.
Cu acest prilej, Biblioteca Județeană ASTRA își lansează contul de instagram.