Baletul, cea mai educatoare dintre arte, presupune pregătire asiduă constantă, zi de zi în sala de dans. Baletul înseamnă matematica artistică a fiecărui pas, armonie, bucurie dar și… sacrificii…
V-ați întrebat vreodată în ce constă această pregătire? Sunteți curioși ce muzică și ce mijloacele de expresie coregrafică folosesc balerinii înainte de începerea repetițiilor la un spectacol? Pentru a afla cum arată lumea de dincolo de scenă, voi, dragi sibieni, sunteți invitați duminică, 7 iulie 2019, la Sala Thalia, începând cu ora 19:00 la „Class Concertˮ—Spectacolul studiilor de balet.
Muzica va fi interpretată live de pianista Monica Florescu.
*În secolul al XV-lea în Italia, dansul – mod de exprimare artistică din cele mai vechi timpuri – s-a dezvoltat încetul cu încetul într-o formă artistică scenică. Domenico din Piacenza a scris un tratat în 1400 în care descrie cca 20 de dansuri pe care le-a compus. Dar baletul în adevăratul sens al cuvântului s-a dezvoltat mai întâi în Franța, la curtea reginei Caterina de Medici, care după decesul soțului, regele Henric al II-lea, a invitat dansatori, coregrafi și compozitori italieni (țara de baștină a Caterinei) la curtea regală franceză. Cu ocazia căsătoriei contelui de Joyeuse cu Mademoiselle de Vaudemont în 1581, Caterina de Medici i-a dat violonistului italian Balthazar de Beaujoyeux mână liberă să organizeze o petrecere. Rezultatul a fost Ballet Comique de la Reine, care este considerat prima încercare de a crea un tot dramatic prin integrarea muzicii, a dansului și a unei acțiuni.
Biletele pot fi achiziționatre de pe site-ul kompostor.ro sau de la sediul Casei de Cultura a Municipiului Sibiu— Parcul Tineretului nr 1.