ONORANT: Rodica Ispas - primul meșter român participant la un program de Craft Residence

Consiliul Județean Sibiu, prin Muzeul ASTRA, a facilitat în această perioadă participarea unuia dintre cei mai recunoscuți meșteri populari și profesori într-ale țesutului din România, doamna Rodica Ispas din Avrig, județul Sibiu, la primul program de mobilitate Craft residence, organizat de Regional Handicraft Advisor Västarvet, Suedia.

 

Programul se desfășoară în perioada 4 - 17 noiembrie 2019 în orașul Skövde, din regiunea Västra Götaland Suedia și se bazează pe conceptul „slöjd” (Ce putem face cu propriile mâini!) și dialog cultural între cele două țări (România și Suedia).

În cadrul programului de mobilitate Craft residence participă doi creatori populari, Rodica Ispas din Avrig și Git Skoglund din Gothenburg.

Concret, în decursul a două săptâmâni, cele două doamne iau parte la întâlniri, dezbateri și prezentări în domeniul țesutului cu specialiști în domeniu și grupuri de meșteri locali; realizează un schimb de experiență, de tehnici și cunoștințe, demonstrând propria tehnică de lucru în cadrul Studioului Skaraborgshemslojdforening (Skara Crafts Association), fiind încurajate să exploreze și să își dezvolte propria creativitate.

După participarea grupului din Västra Götaland la cea de a XXIV-a ediție a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, desfășurată la sfârșitul lunii iulie a anului în curs, programul Craft Residence este a doua acțiune desfășurată sub „umbrela” acordului de cooperare în domeniul promovării patrimoniului, culturii și turismului încheiat între Consiliul Județean Sibiu și regiunea Västra Götaland din Suedia în anul 2017, prin Muzeul ASTRA.

Așdar, se cuvin FELICITĂRI ȘI APLAUZE dar și o caldă îmbrățițare acestui om minunat, neostenit păstrător de meșteșug, Rodica Ispas.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org