Pahiolul săliștean – țesut din cel mai fin fir de borangic, podoabă a capului de o rară frumusețe… Comoara. Amintire. Lectie de rabdare, stradanie, maiestrie…
„O broboadă specifică doar unui număr restrâns de sate din Mărginime (Sălişte, Galeş, Tilişca, Vale) este pahiolul.
Confecţionat din borangic, pahiolul se aseamănă, ca stofă, cu lucrătura simplă şi fină a maramelor de Bran. Este interesant de subliniat că acesta nu pare deloc să fie o broboadă locală, ci adusă în această regiune. În realitate, este vorba de o maramă de dimensiuni mai reduse (L = 110 cm, l = 53 cm), asemănătoare ca ţesătură şi formă cu orice maramă, care, însă, se leagă într-un chip deosebit. Ea se încadrează în categoria articolelor de port pentru îmbrobodirea capului care se situează între maramă şi vălitură.
Pahiolul se lega pentru prima oară în viață la nuntă, fiind ”darul” pe care îl primește mireasa de la mire. După nuntă se folosea doar în ocazii speciale precum botez, nunți”, confirma Muzeograf Delia Voina, Muzeul ASTRA.
Tot de la specialist aflam ca “Pahiolul este confecționat dintr-o țesătură transparentă, de culoare alb-gălbuie, având dungulițe foarte fine realizate cu fir metalic sau cu mătase neagră, grupate câte 5 sau câte 7, dispuse transversal pe toată suprafața.
Îmbrobodirea cu pahiol este destul de complicată, iar fazele urmate de cea care se îmbrobodește sunt numeroase.”
A spune ca pahiolul este, intr-un fel, emblematic pentru Marginime, nu este o greseala. E o mandrie. A-l admira, un gest de recunostinta, o bucurie de a ne re-descoperi. Acolo unde mainile bunei faceau minuni.
Cate ceva despre istoria acestui impresionant obiect vestimentar aflam din Etnografia Salisteana, sub semnatura lui Ioan Stanisor: pe la 1860 s-a stabilit în Săliște un țesător sas, Wilhelm Konradt, care confecționa cârpe de borangic și bumbac pentru fete și neveste și care, pentru că în țesătură erau nisște găurele, erau numite „ciurele”. În acea vreme, cârpele de păr și din mătase nu erau cunoscute în localitate ca port femeiesc, cum vor fi cunoscute mai târziu. Abia în 1867, Nuța lui Ilie Banciu, căsătorită cu Ioan Bârsan, de pe Ulița cea Mare, și-a „legat” pe cap o cârpă de păr, înlocuind cu ea ciurelul și sovănelul, devenind astfel prima nevastă care a introdus cârpa respectivă în portul feminin săliștean. Aprăruseră pe atunci și un fel de pahioale simple, executate și aduse din Vechiul Regat, numite „boreane”, țesute din borangic fin galben” (citat din Ioan STĂNIȘOR, Etnografie sălișteană, Editura SALGO, Sibiu, 2006).(sursa IA SIBIU)
FOTO1: Două românce în costume populare de sărbătoare din localitatea Săliște
Fotograf: Kamilla Asboth
Datare: 1882-1897
Arhiva de imagine a Muzeului ASTRA
FOTO2: Grup de români în costume populare de sărbătoare
Fotograf: Emil Fischer
Datare: 1897-1900
Arhiva de imagine a Muzeului ASTRA