Primăria Șelimbăr a accesat fonduri europene pentru pădurile comunei, donate, cândva, chiar de împărăteasa Maria Tereza!

Aproape 500 de mii de euro va primi administrația locală din comuna sibiană Șelimbăr, în urma unei finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și Guvernul României.

 

Așa cum informează administrația locală, banii sunt destinați pentru servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, aferentă Măsurii 15 – Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor – sesiunea 2- 2019. ”Am respectat întotdeauna această bogăție a naturii, am fost mereu atent la felul în care este gestionată pădurea șelimbărenilor de către Ocolul Silvic Valea Sadului. Am căutat mereu soluții pentru a avea resurse, astfel încât pădurea noastră să fie îngrijită și protejată. În contextul național cu privire la acest subiect, cred că putem spune că Șelimbărul este un exemplu de bune practici”, a declarat primarul Marius Grecu.

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea unor pierderi de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar pentru zonele de pădure care nu pot fi exploatate.

Comuna Șelimbăr a câștigat un proces prin care i s-au retrocedat 1.289,5 hectare de pădure din județul Vâlcea. În fapt, este vorba de o donație pe care Împărăteasa Maria Tereza le-a acordat-o locuitorilor din Veștem pentru serviciile aduse în activitatea de grăniceri ai Imperiului.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org