A cincea duminică din Postul Mare i-a adunat pe credincioşii din comuna Jina, judeţul Sibiu, la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitate, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Numită “Catedrala munţilor”, locaşul de cult a fost zidit în perioada 1937-1946, după modelul… Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Demn de stiut, lucrările s-au efectuat multumita ajutorului financiar al regelui Carol al II-lea, care a trecut prin localitatea aflată la cea mai mare înălţime din Mărginimea Sibiului, drumul de la Jina fiind cunoscut sub denumirea “drumul regelui”. În soborul de preoţi care a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu IPS Mitropolit Laurenţiu s-au aflat protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, cei trei preoţi din Jina, părintele Pavel Oltean, părintele Lucian Negrilă şi părintele Ioan Negrilă, precum şi alţi slujitori de la parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, dirijat de teologul Cosmin Prodea.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Lucian Negrilă a fost hirotonit iconom stavrofor, ca o încununare a activităţii pastoral-misionare de la Jina. Totodata primarul Ioan Beschiu, Consiliul local şi Consiliul parohial au primit acte de cinstire din partea ierarhului, în semn de apreciere a implicării acestor instituţii în renovarea şi înfrumuseţarea locaşului de cult.
La randul sau, părintele Lucian Negrilă i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală şi i-a oferit ca semn de preţuire o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos.
Si a mai fost un eveniment! După Sfânta Liturghie, ierarhul a aşezat piatra de temelie pentru o nouă biserică în “satul zanelor” (daca e san e luam dupa legenda locului), într-un zonă mai îndepărtată a satului, locuită de aşa-numiţii “băieşi”, foşti mineri veniţi din Munţii Apuseni la Jina în urmă cu 200-250 de ani pentru a sprijini grănicerii în activităţile lor. Povestea a inceput, de fapt, in urmă cu trei ani, cand aici a fost înfiinţată o parohie şi s-a amenajat o capelă într-o fostă clădire a şcolii de aici. Pentru că spaţiul liturgic din actuala capelă nu răspunde nevoilor pastorale, parohia şi autorităţile locale au luat initiativa pentru construirea unui lacaş de cult într-o grădină oferită de Primăria Jina. Noua biserica va fi ocrotita de Sfântul Ierarh Nicolae şi de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
La finalul slujbei de punere a temeliei, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe credincioşi pentru prezenţa lor în număr atât de mare la slujbele religioase şi i-a îndemnat pe toţi să sprijine lucrările de zidire a bisericii din Parohia Jina III. Mai apoi, Părintele Mitropolit a explicat rânduiala slujbei ce se săvârşeşte la punerea pietrei de temelie a unui locaş de cult.