O initiativa demna de lauda: Scoala de Vară de Arhitectură si Reabilitare! Acest demers cultural-educational va găzdui 20 de tineri studenți la arhitectura ai universităților de specialitate din România. Asa cum anunta organizatorii, in cadrul Școlii, vor fi inventariate și evaluate imobilele cu valoare istorică din Târnăvioara pentru a putea fi depuse dosare de încadrare în Lista Monumentelor Istorice din România, pentru a fi reabilitate și prezervate în viitor. Vor fi realizate planșe, schițe și machete ale acestor clădiri. Cele mai reușite proiecte vor face parte din expoziția Centrului Cultural al Diversității Europene, care va fi realizată la o lună după finalul implementării proiectului.
Temele Şcolii de Vară de Arhitectură şi Reabilitare de la Târnăvioara:
– Integrarea în sit a zonei de producţie şi comerciale a satului, amplasată în imediata vecinătate a bisericii fortificate construită în secolul al XV-lea;
– Studierea şi oferirea de soluţii urbanistice şi peisagistice;
– Soluţii de reabilitare a unor clădiri cu valoare istorică din Târnăvioara – relevare imobile, propuneri de reabilitare și restaurare/conservare imobile, reconversie funcțională
– Reabilitarea tâmplăriilor de lemn, a feroneriei și a tencuielilor tradiţionale.
Târnăvioara este numele modern al vechii localităţii Proştea Mică (Proștița), Kleinprobstdorf în limba germană sau Kispreposfalva în limba maghiară.
Un sat multisecular…
Prima atestare documentară vine din anul 1358 sub numele de Kysekemezen dar numele sub care va fi recunoscută localitate în perioada medievală şi mai apoi în cea renascentistă este Villa Praprositi Minor.
Potrivit cercetărilor istorice şi arheologice întreprinse în arealul localităţii relevă urme de locuire din perioada neolitică, Hallstatt și a epocii Fierului.
Interesant de amintit, in locul numit „Schannenweg”, la mijlocul secolului al XX-lea a fost descoperit mormântul unei femei scite cu inventar. Fibula, brățara, nasturele sau vârful de săgeată, toate din bronz, datează descoperirea acum 2500 de ani.
Târnăvioara, asemeni întregii zone a Târnavelor, a făcut parte din provincia romană a Daciei. Pe teritoriul satului, în perioada romană, a existat o aşezare rurală de tip latin. Prin analiza mormintelor descoperite, a toponimelor precum şi a altor cercetări in situ, s-a stabilit că pe teritoriul satului şi în zona dealului „Cetate” (Burg) a existat o aşezare fortificată ce a aparţinut unuia din popoarele migratoare (care ?) care la începutul Evului Mediu au locuit aici.
Satul actual a fost întemeiat la începutul secolului al XIV-lea fiind aşezat în apropierea „porţii” medievale a Copşii Mici, cea care făcea legătura între cele două districte săseşti Mediaş şi Şeica Mare. Întemeietorii satului, asemeni întregului areal al sudului Transilvaniei, au fost colonişti saşi veniţi de pe meleagurile flandreze sau saxone.
Comunitatea s-a dezvoltat în jurul nucleului format de pârâul ce se varsă în Târnava Mare şi de biserica fortificată. Aceasta a fost construită la mijlocul secolului al XIV-lea în stilul gotic şi fortificată două secole mai târziu. Biserica a avut până în secolul al XVIII-lea o clopotniţă de lemn, un secol mai târziu comunitatea construind turnul clopotniţă actual, în stil neo-romanic devenit în prezent simbolul satului, cea mai cunoscută imagine a sa.
Dezvoltarea economică și socială a localității a fost influențată de tranzitul susținut de marfă și călători încă din secolul al XIV-lea. Acest fapt sublinează caracterul multicultural și plurietnic al comunității definind diversitatea culturală specifică zonei.
În urmă cu aproximativ 300 de ani în sat se aşează primele familii de români, aceştia dezvoltând încă de la început o comunitate solidă în armonie cu cea a saşilor. La finalul secolului al XVIII-lea, ajutaţi de comunitatea săsească, românii îşi construiesc biserica de piatră ce rămâne până astăzi biserica parohială a comunităţii.
Odată cu descoperirea gazului metan în 1913 și a exploatării sale masive, viața culturală a fost transformată într-una caracteristică comunităților industriale iar valențele multiculturalității au devenit pasive.
În perioada interbelică satul este legat de Copşa Mică printr-un pod modern de fier forjat şi lemn, pod ce rezistă până în prezent, satul fiind actualmente inclus în unitatea administrativă a Copşei Mici. La mijlocul secolului al XX-lea încep să se aşeze în sat familii de rromi, care sunt adoptate imediat şi trăiesc până în prezent în bună armonie cu celălalte comunităţi.
Târnăvioara este un sat tipic al văii Târnavelor. Tradițiile sale sunt cele care caracterizează cel mai bine moștenirea culturală a acestei zone și de ce nu a întregii Transilvanii. Putem vedea Târnăvioara ca un sat tipic transilvănean unde comuniunea culturală a etniilor care au locuit sau locuiesc este trăsătura sa definitorie. Tradițiile sașilor, românilor și rromilor, mâncarea acestora, arhitectura sau poveștile lor, toate fac din Târnăvioara o carte de vizită excelentă a Transilvaniei.
Istoricii sustin ca Târnavioara reprezenta încă de acum câteva secole un important punct al confluențelor culturilor europene, prin includerea sa în rutele de comerț ale Transilvaniei. Diversitatea multiculturală este întipărită în istoria unei comunități pluri-etnice. Un recensământ din anul 1726 atestă prezența în Tărnăvioara a unei populații cuprinsa din: 810 maghiari, 480 de români, 425 germani și 120 de persoane de altă naționalitate (turci, evrei, italieni, austrieci, greci etc.)
Surse foto: Promaria Copsa Mica, www.evz.ro