Să deslușim misterul… Ieri, o ingenioasă fotografie ce ilustrează un… LOVE STORY înghețat – doi oameni de zăpadă sărutându-se pe Bulevardul Bălcescu din Sibiu a făcut vâlvă pe rețelele de socializare și îmn presa locală. Iată că acum aflăm adevărata poveste, prin intermediul unui comunicat de presă remis de autorii acestei simpatice fotografii virale…
„Ideea realizării celor doi oameni de zăpadă a venit din partea companiei de publicitate, Ghost Media, formată din studenți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, specializarea Comunicare și Relații Publice, în colaborare cu Simpa, companie de produse de panificație.
Cei doi oameni de zăpadă nu au fost așezați întămplător pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în fața magazinului Simpa,ei având scopul de a transmite clienților companiei că sunt importanți și, de aceea, Simpa a dorit să-i motiveze să zâmbească și să se iubească.
Fotografia face parte dintr-o poveste pe care vă invităm să o descoperim împreună. Imaginea a fost preluată de pe pagina oficială „Simpa Sibiu”, unde a apărut însoțită de mesajul: „După ce a nins destul am făcut doi oameni de zăpadă. Vă dorim o săptămână frumoasă”.
Această idee nu a fost imspirată din reclama britanicilor de la John Lewis”.