„Aproape un secol de când pozau (în primii ani după primul război mondial), mândri în urma unor reprezentații de succes, avrigenii: echipa de dansuri locale și cea de călușari, cu un tricolor uriaș în fundal… (demn de luat aminte) Costumele sunt la fel ca cele din ziua de astăzi, diferite fiind cămășile călușarilor care aveau pe la poale cusăturile rituale și „încinsul” nu cu șerpar ci cu tricolor. Vătaful avea două diagonale cu tricolor și toți purtau în piept cocardele dedicate unui moment de mare importanță: 100 de ani de la moartea marelui Dascăl al Neamului- Gheorghe Lazăr, cocarde trimise tocmai din America de Asociația Românilor din Philadelphia. Aici și acolo, sărbatoarea s-a făcut simultan, puntea peste spațiu, legătura dintre doua comunități care comemorau același mare român, fiind cocardele. Acestea au fost păstrate apoi cu sfințenie și purtate la fiecare spectacol-ritual al călușarilor.
Căciula amintește de cum le spuneau vecinii avrigenilor – daci. Căci da, avrigenilor li se spunea „daci” și… „bolovani” de la bolovanul pe care gospodarii îl puneau pe zăvorul porții atunci cand plecau de acasă.
Se spune că trimisese Lelea Aurelie din Racovița pe un nepot al ei la Avrig, la un cumătru să aducă un ciubăr. Întors în sat, nepotul este întrebat de Lelea Aurelie: „No luat-ai ciubăru’? ”
” Ba, că nu erea acasă gospodaru’, era numa bolovanu’ în poartă”.
„Di ce nu te-ai dus la tătais-ta!”
„M-am dus da’ și acolo to’ bolovanu era”.
„Și la nanașa-ta?”
„To’ bolovanu’!”
„Mama lor de bolovani, da’ toți s-or dus de pe-acasă?”
„S-or dus oamenii ca-i târg astăzi, da ‘ or lăsat bolovanii să păzască acareturile!”
Și uite așa se zice ca de la întâmplări de acestea le-a rămas și porecla de bolovani.
Cât despre daci… Se spune că o dată la un secol cobora prin „Poarta mare”, din munți, un Dac, să vadă câți mai sunt în Avrig așa… daci.
O data, printre ai lui a văzut un străin și l-a întrebat ce caută acolo? Străinul – dintr-un Sebeș de loc, însurat aici cu o avrigeancă, i-a răspuns isteț:
„- Un nume caut Dacule, un nume bun și am stiut că îl găsesc aici la voi, io-s din Sebeș.”
Și Dacul l-a acceptat și l-a numit „Sebeșan” și uite așa s-a făcut prima breșă.
Sebișenii bătrâni și astăzi mai știu că avrigenilor li se spunea daci”.
Încă o COMOARĂ de suflet scoasă la lumină cu har, cu dragoste, cu… ROMÂNISM de doamna Maria Grancea, inima Bibliotecii din Avrig. Atâta tâlc și-atâta lumină… Puneți la inimă și luați aminte!
sursa foto: Maria Grancea