Vine Anul Nou! Sărbătoare, cântec, şampanie, urări, Pluguşorul, torturi în fel şi chip, muzică, dans şi… ARTIFICII! Fără ele, nu există, nu concepem bucuria trecerii în noul an, la miez de noapte. Le admirăm, le fotografiem, sucindu-ne gâturile şi privirile, să prindem cele mai spectaculoase imagini.
Cine sunt, când şi unde s-au născut… artificiile?
Ei bine, istoria lor îşi are originile tomai în îndepărtata Chină, în zorii civilizaţiei mileniului trecut. Primele documente despre artificii datează din secolul al VII-lea, când au fost folosite pentru prima oară pentru a alunga spiritele rele. Astăzi, nu ne mai închipuim sărbătoare fără artificii.
Artificiile reprezintă o invenţie care precede praful de puşcă, cel puţin primele de acest gen, rudimentare. Acestea nu erau decât focuri sub formă de modele extravagante, pentru care avem dovezi atât din estul îndepărtat, cât şi din vest. Teoretic, artificiile au fost realizate cu praf de puşcă, însă acest lucru pare puţin probabil, întrucât nu există dovezi asupra descoperirii prafului de puşca în China, înainte de secolul al X-lea.
Atât în Europa, cât şi în China, utilizarea intensivă a prafului de puşcă în scopuri de divertisment a urmat utilizării sale în luptă. În acest caz, China este cea care a folosit prima praful de puşcă în războaie, începând cu anul 969, după care a început să folosească praful de puşcă pentru fabricarea artificiilor prin anul 1103. Există o descriere detaliată a artificiilor splendide multicolore ce au fost afisate pe cer în acel an.
Artificiile au fost folosite în China şi pentru a alunga spiritele rele.
Zgomotul puternic şi ciudat pe care acestea le făceau speria deopotrivă animalele cât şi oamenii, de aceea chinezii s-au gândit că ar avea efect şi asupra spiritelor rele, în special asupra celui numit Nian, despre care se credea că se hrăneşte cu oameni şi cu recoltele lor. Astfel, cu timpul, a devenit o tradiţie ca oamenii să arunce tulpini de bambus în foc, în timpul sărbătorii Anului Nou Chinezesc, acestea fiind primele aşa-zise artificii. Tulpinile de bambus cresc atât de repede încât înăuntrul lor rămân blocate buzunare de sevă şi aer, care, atunci când se încălzesc, se extind şi se sparg din interior, creând acel zgomot puternic. În orasul Liu Yang din China există un muzeu şi un templu ridicat în timpul dinastiei Song, dedicat unui călugar chinez numit Li Tian. Acesta este creditat cu invenţia artificiilor acum 1000 de ani. Poporul chinez sărbatoreşte invenţia artificiilor pe fiecare 18 aprilie, aducând jerfe lui Li Tian.
În cele din urmă, arta şi ştiinţa artificiilor s-a dezvoltat într-o profesie independentă. În China Antică, pirotehnicienii (maeştrii-artificiilor) era respectaţi pentru cunoştinţele şi priceperea lor în montajul afişării luminii şi sunetului într-un mod uimitor. Un înscriere din anul 1264 descrie cum viteza unei rachete de artificii a înspăimântat-o pe Împărăteasa văduvă Gong Sheng în timpul unui ospăţ, ţinut în onoarea ei, de fiul său, Împăratul Lizong of Song (1224–1264). Până prin secolul 14, propulsia rachetelor era un lucru obişnuit în războaie, lucru evidenţiat în Huolongjing, lucrarea lui Liu Ji (1311–1375) şi Jiao Yu (1350–1412).
Cu toate acestea, în China artificiile pentru ceremonii şi sărbătoriri erau în mod special doar pentru împăraţi şi pentru oamenii bogaţi, înainte de secolul 14. Doar pe timpul Dinastiei Ming, un eveniment pentru oamenii obişnuiţi a devenit şi ocazia potrivită pentru artificii.
Sute de ani mai târziu, în Europa
Folosirea prafului de puşcă în Europa datează din secolul al XIII-lea, până în secolul al XIV-lea ei reuşind să îl utilizeze în artilerie. Praful de puşcă a fost apoi folosit în fabricarea artificiilor abia în primii ani ai secolului al XVI-lea. În Europa, arta pirotehnică se pare că s-a dezvoltat mai întâi în rândul locuitorilor din Florenţa şi Siena. De aceea, unele terminologii de bază folosite de artificiile de azi provin din italiană, de exemplu racheta din cuvantul Italian „rocchetta”.
În vremurile de demult, era foarte dificilă obţinerea culorii albastre pentru artificii, însă odată cu descoperirea aliajului de magneziu cu aluminiu, aceasta n-a mai reprezentat o problemă. La început, albul şi portocaliul erau singurele culori ale focurilor de artificii.
Halloween cu explozii de lumină
Inginerul englez Cyprian Lucar a scris, în anul 1588, despre artificii. Se pare că ele au început să fie folosite la festivaluri şi sărbători la care se obişnuia aprinderea unei „expoziţii” de focuri. Există dovezi care leagă artificiile de imaginea „Omului Verde” sau a „Omului de Foc”, o figură reprezentantă a unei sărbători din luna mai. În anii 1600, de Ziua Sfântului Gheorghe, bărbaţi îmbrăcaţi în verde şi înfăşuraţi în iederă conduceau o procesiune şi împrăştiau artificii în jur. Sărbătoarea de Halloween (31 octombrie), Ziua Tuturor Sufletelor (2 noimbrie) şi Ziua Guy Fawkes (5 noiembrie), momente care, în timp, s-au contopit, erau marcate cu focuri şi artificii. În Anglia, fabricarea artificiilor a avansat destul de mult începând cu secolul al XVII-lea.
Cea mai mare tragedie legată de artificii a avut loc pe 16 mai 1770, în timpul celebrării nunţii regale dintre Regele Ludovic XVI şi Maria Antoaneta. Atunci, după spectacolul oferit de artificii, oamenii s-au panicat şi au încercat să părăsească în goana mare ceea ce astăzi este cunoscut drept Palatul Concorde, în urmă rămânând circa 800 de victime.
Astăzi…
Astăzi, artificiile încă sunt fabricate manual. Întrucât electricitatea statică a hainelor poate crea scântei capabile să aprindă artificiile, oamenii care realizează învelişurile acestora trebuie să poarte neapărat bumbac din cap până-n picioare. Ingredientul cheie în fabricarea artificiilor îl reprezintă praful de puşcă. Substanţa explozivă constă în sâlpetru (nitrat de potasiu), sulf şi cărbune. Cu cât se adaugă mai mult nitrat, substanţă bogată în oxigen, cu atât mai explozive vor deveni artificiile.
Când praful de puşcă este aprins într-un recipient închis, acesta va exploda cu zgomot şi se va împrăştia în bucăţi. Dacă praful de puşcă este pus într-un recipient cu un capăt deschis, acesta va scoate flăcări, fum şi scântei. Unele artificii sunt ansamblate într-o paletă în aşa fel încât, dacă una din artificii va lua foc, se vor aprinde şi celelalte şi vom avea parte de o serie de zgomote şi lumini unele după altele. Clorurile metalice sunt cele responsabile pentru multitudinea de culori ale artificiilor, astfel bariul este pentru obţinerea culorii verzi, stronţiul este pentru culoarea roşie, sodiul pentru galben, iar cuprul este pentru albastru.
În spectacolele publice de astăzi, specialiştii folosesc computere pentru a controla aprinderea artificiilor şi, de asemenea, pentru a sincroniza exploziile cu muzica. China este, în continuare, cel mai mare producător şi exportator de artificii din lume, iar cel mai mare foc de artificii a fost văzut la un festival din Japonia, în anul 1988. Explozia a avut în jur de un kilometru diametru, iar carcasa cântărea peste o jumătate de tonă.