Vi s-o face VERDE… verde în inimă, să vă crească așa, muguri de drag și dor și frăție cu lemnul și cu meșterul s-o face, să înflorească frumosul… și când porțle întruchipează așa un SOARE VERDE… mult a grăi locul acela… (…undeva, în Sibiu)
În simbolistica populară verdele înseamnă speranță, iar visele în care verdele joacă un rol sunt interpretate pozitiv în China, și nu numai: „Acolo unde verdele răsare, acolo este pur și simplu natură, acolo este dezvoltarea naturală… trăirea primăverii”.
Verdele e o culoare liniștitoare, înviorătoare, umană, e „culoarea contemplației, a reculegerii și a așteptării Învierii” (Heinz-Mohr). Crucea lui Iisus Hristos, ca simbol al speranței de mântuire, a fost adesea reprezentată ca fiind de culoare verde, Sfântul Graal era verde ca smaraldul, iar tronul judecătoriei de Apoi era din jasp verde (Apocalipsa Sf. Ioan, 4:3).
Culoarea verde a avut parte de o apreciere deosebită în cărțile Sfintei Hildegard von Bingen (1098-1179) care a scris mereu despre „viriditas” (crudități, forța germinativă). Despre smarald, datorită culorii sale, ea a făcut următoarea apreciere: „el apare în zori de zi, la răsăritul soarelui. Verdele pământului și al ierbii este cel mai proaspăt, căci aerul este încă răcoros, iar soarele este deja cald și plantele absorb cu lăcomie verdele, așa cum mielul suge laptele. Arșița zilei abia ajunge pentru a coace și a hrăni acest verde… De aceea smaraldul este un leac puternic împotriva tuturor durerilor și bolilor omului, căci soarele îl zămislește, iar materia sa descinde din verdele aerului”.
„Partea verde” a corpului este partea inimii, deci cea a vieții care pulsează. ”Lumina verde” înseamnă „cale liberă”.
… Când așa ceva îți iese în cale, apoi acolo sunt oamnei faini cu tainic meșteșug și cu iubire…
foto: Louis Guermond