În urmă cu două zile, la dezbaterea despre orașele SMART, primarul Ploieștilor, din nevoia unui sfat bun, l-a întrebat pe Președintele Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului, care este SECRETUL SUCCESULUI care a dus Sibiul în fruntea culturală a Europei și îl menține colo de ani buni, nemaivorbind de strălucirea din punct de vedere turistic…
„Faptul că Sibiul a devenit CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ și menține cu succes acest standard, se bazează pe faptul că a devenit, mai întâi, un centru economic foarte puternic. Și pe educație. Cum a atras investitori?!? Cu oferte simple, clare, cu transparență și implicarea autorităților locale în facilitarea demersurilor… Un investitor vrea să știe cum este legilația, să fie sigur de stabilitatea cadrului fiscal, de relația cu autoritățile.
Succesul ăsta nu înseamnă lucruri senzaționale. Înseamnă tratarea investitorului cu respect, cu mult respect. Aceste lucruri poate, par banale, dar stau la bază.
Și trebuie să știți de ce se feresc investitorii. De două lucruri le e frică: impredictibilitatea legislației și șpăgile.
Sunt locuri unde pentru o simplă autorizație se așteaptă 6 luni sau mai mult. E clar că acolo nu se duc investitorii”.
Acesta a fost răspunsul președintelui Iohannis. Și Ploieștii, casa lui Nichita, a lui Caragiale, a lui Tache Ionescu, a lui Toma Caragiu, un oraș care până deunăzi dădea impresia doar a unor ambiții neacoperite de fapte concrete, cu o viață culturală parțial șubredă (și nu neapărat din perspectiva lipsei uneor evenimente de anvergură, cât mai cu seamă din cea a percepției și atintudinii cetățenilor), cu o infrastructură și cu probleme care încă lasă de dorit, are ce învăța de a Sibiu. Că nu îi cad epoleții și, la urma urmelor, un sfat bun nu srică niciodată, da dimpotrivă…
De altfel, chiar Klaus Iohannis a spus optimist: „Ploiești paote deveni un exemplu de bune practici”.
foto: economica.net