În data de 24 noiembrie a.c., în jurul orelor 18.00, pe raza localității Târnava, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în comuna Mihăileni, care transporta cantitatea de 1.3 m3 lemne, fără forme legale.
În urma verificărilor amănunțite efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, de fapt, în perioada 20 – 24 noiembrie a.c., bărbatul ar fi tăiat ilegal nu mai puțin de 22 de arbori, însemnând aproximativ 15 m3 material lemnos, pe care i-a transportat la domiciliul unui localnic din Târnava care, ulterior, i-a valorificat.
Potrivit IPJ Sibiu, prejudiciul astfel creat este de aproximativ 4.000 de lei.
Polițiștii au deschis dosar penal pe numele bărbatului, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, respectiv furt de arbori.
Cercetările continuă la nivelul Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever.