Puțin înainte de Florii, în primăvara anului 2005. Primeam la Redacția unde lucram pe atunci- Informația Prahovei (Ploiești), o invitație personalizată pentru o ceremonie organizată de Familia Regală la Palatul Elisabeta. Era vorba de primul eveniment din seria unor Seri dedicate fiecărui județ în parte, la care erau invitați absolut toate personalitățile și factorii de decizie din județ, presa locală, membrii ai corpului diplomatic, reprezentanți ai Camerelor de Comerț din județul respectiv, din țară și străinătate. Majestatea Sa, Regele Mihai, împreună cu membrii Familiei Regale doreau atunci să creeze punți de dialog și colaborare între administrațiile locale și potențiali parteneri externi, în cadrul unor evenimente găzduite acolo, la Palatul Elisabeta. Firește, evenimentul conținea și o cină regală și dialoguri între mass-media și membrii Familiei Regale. Lesne de înțeles, era (a fost și va rămâne) pentru mine, o mare onoare. M-am gândit vreo săptămână cu ce mă îmbrac, pentru că trebuia respectat un anume protocol, și făceam repetiții cum să mă adresez și să nu mă las pradă emoțiilor…
A venit ziua… cred că era într-o vineri… am plecat din Ploiești vreo 30 de jurnajiști. Eram toți ca scoși din cutie și pregătisem din vreme actele de identitate și legitimațiile la îndemână, pentru control… bănuiam că ne vor controla, ne vor verifica ce aparatură de filmat/fotografiat avem… etc. Nimic de genul… Ne-au verificat doar numele, să știe dacă suntem toți. Atât. Un ofițer de gardă ne-a urat un generos Bun venit și ne-a poftit în curtea interioară a Palatului, de unde, la orele 17.00 (fix) am fost invitați într-un salon de oaspeți, la parter. În aceeași secundă, cu o precizie FORTE, a intrat Majestatea Sa, Regele, urmat de Majestatea Sa, Regina Ana, de Altețele Lor, Pricipesa Margareta și Principele Radu și de Principele de Luxemburg, văr al Regelui nostru, precum și alți distinși oaspeți de peste hotare.
Discursul Regelui a fost simplu, uman, concis, dar cu un mesaj puternic. Nu s-a lungit la vorbă. A stat ca un brad în picioare, a vorbit, a zâmbit cu o distincție și străucire în care cuprindea tot.
La finalul tuturor discursurilor și discuțiilor, ne-a făcut un semn discret, un soi de chemare. Nouă, ziariștilor, mai întâi. Ne-am înșiruit cu 1000 de emoții, să-i trecem pe dinainte, să îl salutăm. Nu a stat o clipă jos. Am ajuns în dreptul său am făcut reverența cuvenită, și am întins mâna. Mi-a strâns-o în palma aceea mare, cât o carte de istorie. Cu căldură, cu blândețe… Am îndrăznit să-i spun că unchiul meu, Col Florin Lăzărescu i-a fost cândva, profesor de schi la Sinaia, iar bunicul a fost medic pe front. A zâmbit și a spus atât: Ce frumos. Multumesc. Vorbeau mult mai mult… emoțiile Majestății Sale și… amintirile. A fost, este și rămâne pentru mine un moment URIAȘ. Am simțit din nou acea strângere de mână în registrul unei blândeți părintești… și o mângâiere, cu aceeși mână regească pe creștet. Așa o să păstrez prima și cea mai frumoasă amintire a mea cu REGELE: omul acela ca un brad străluncind a dar, a har, a înțelepciune, a iubire de neam și țară.
Sursa foto: RomaniaRegala.ro