La protestul VĂ VEDEM DIN SIBIU care, iată, capătă proporții mai cu seamă prin numărul impresionant de zile consecutive în care sibienii ies să-și manifeste revolta și nemulțumirea față de ceea ce se întâmplă de ceva vreme sub guvernarea actuală, s-a petrecut un fapt inedit.
Asta după ce vineri, la mult-blamata defirare de la Pitești, unde copiii de grădiniță au fost duși să defileze ca pe vremea lui Ceaușescu pe dinaintea doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă și unde o fetiță de 3 ani a fost pusă să execute în fața tribunei oficiale, PE ASFALT, un element acrobatic care consta în statul ÎN CAP.
În semn de revoltă, dezaprobare față de aceste aspecte, inițiatorul protestelor de la Sibiu, Doru Apostol, a stat în cap în fața sediului PSD din Sibiu, indignat de felul în care a fost folosită acea copilă. Micuta a fost pusă să execute un exercițiu periculos pentru vârsta ei și în decorul străzii, nu ca în sala de gimnastică, cu saltea sau covor, doar pentru a face plăcere prim-nistrului și celorlalte doamne ministru, Carmen Dan și Grațiela Gavrilescu.
Imaginile grăiesc de la sine!
Foto: ©Rares Helici, Apostol Doru