În anul Centenarului, istoria se (re)scrie cu fapte! Sibiul sărbătorește cei 100 de ani de la Marea Unire printr-un eveniment organizat de Primăria Municipiului Sibiu, în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și Continental Automotive Systems: momentul vizitei istorice a Generalului Henri Mathias Berthelot din ianuarie 1919.
Dat fiind rolul crucial pe care Sibiul l-a jucat în această perioadă, capitală de facto a Transilvaniei ce a găzduit până la sfârșitul anului 1919 Guvernul (Consiliul Dirigent) și Parlamentul provinciei (Marele Sfat), acesta a fost o destinație prioritară pentru periplul transilvănean al generalului francez.
Evenimentul va fi, în fapt, o reinterpretare a paradei ce a avut loc în data de 2 ianuarie 1919, reconstituind elementele centrale – prezidiul oficialităților, parada militară în costume de epocă, parada în costume populare a comunităților din împrejurimile Sibiului. Totodată, vor fi introduse și elemente noi precum video mapping pe pereții clădirilor din Piața Mare și petrecere cu DJ.
Sub regia lui Radu Nica întreaga manifestare are ca scop inocularea rolului culturii în unirea, înnobilarea și dezvoltarea societății, precum și acela al Sibiului de a fi un promotor al culturii și multiculturalității, un oraș al premierelor științifice, tehnice și al pluralității religioase. Scenariul evenimentului va crea punți între realitățile de atunci și de acum, între Sibiul de odinioară și Sibiul de azi.
Centenarul Marii Uniri de la 1918 este sărbătorit la Sibiu printr-un eveniment de amploare, care va avea loc în Piața Mare, pe data de 6 octombrie 2018.
21 de comunități din împrejurimi alături de Sibiu sărbătoresc împreună „Sibiu 100. Centenarul României Mari”
Sărbătoarea Centenarului adună la Sibiu peste 500 de persoane din Sibiu, dar și din împrejurimile Sibiului care vor sărbători, alături de sibieni. Îmbrăcați în porturi populare, aceștia vor reprezenta valorile și tradițiile locale… încă vii, transmițând mesajul unității și al înțelegerii, sămânța unui neam….
Reprezentanți ai comunităților din Gura Râului, Alțâna, Săliște, Săsăuși, Chirpăr, Rășinari, Șelimbar, Mohu, Bungard, Veștem, Arpașu de Jos, Retiș, Brădeni, Avrig, Tălmaciu, Tălmăcel, Bazna, Boian, Sadu, Cugir, Turnișor împreună cu Complexul Național Muzeal Astra ca reprezentant al Sibiului vor reconstitui parada ce a defilat acum 100 de ani în fața delegației generalului Berthelot.
“Sibiul și zona noastră au prosperat mereu în spiritul vecinătății și de aceea comunitățile au fost mereu puternice și bine reprezentate. Mulțumesc reprezentanților comunităților pentru implicarea în acest eveniment.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
„Muzeul Astra vine în întâmpinarea evenimentului din 6 octombrie, dedicat intrării generalului Henri Mathias Berthelot în Sibiu, cu câteva elemente specifice din recuzita noastră muzeală, achiziționată prin programele derulate de muzeu în cadrul proiectului Romania centenară. Vom ilustra tuturor participanților la eveniment, modul în care satul și țăranul român au fost implicați în efortul de război. Vom defila în costume populare de zona Sibiului, vom veni și cu uniforme din Primul Război Mondial, dar și cu peste 100 de obiecte, transportate în care ca acum 100 de ani. La 1918!” (Ștefan Ciprian Anghel, director general CNM Astra)
19:00 – 19:20
Paradă în costume militare de epocă – Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu
19:20 – 19:40
Parada portului popular al comunităților din împrejurimile Sibiului
19:40 – 19:50
Spectacol folcloric – “Ansamblul Folcloric Cindrelul – Junii Sibiului”
19:50 – 20:00
Recital special – Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” și corul de copii “Peda Sonora”
20:15
Video-mapping: Sibiu, oraș al culturii, oraș al valorilor
0:30
DJ party: Adrian Eftimie / Nopame