Sibiul, în prim-plan la două târguri de turism europene

 

Municipiul Sibiu împreună cu județul Sibiu continuă promovarea legendarului oraş-cetate și a întregii regiuni la două târguri de turism de top, care au loc în această perioadă la Viena și Stuttgart.

 

 

La Târgul de Turism de la Viena (10-13 ianuarie), Sibiul prezintă oferta sa, cu obiectivele turistice care atrag an de an sute d emii de turişti din ţară şi din... toate colţurie lumii și, fireşte, evenimentele care au loc în oraș și împrejurimi. Vizitatorii vor primi broșuri și hărți care promovează SIBIUL cu tot ce are el mai frumos şi mai bun.

De asemenea, dat fiind faptul că regiunea Sibiu poartă anul acesta titlul de Regiune Gastronomică Europeană, la târg se vor promova tururi și experiențe, dar și evenimentele gastronomice care au loc în municipiul Sibiu și în regiune în fiecare an și au devenit tradiție. Asociația My Transylvania și Slow Food Sibiu care participă la acest târg prin eforturi proprii vor prezenta, într-un spațiu al Târgului, o sesiune de live cooking. Vizitatorii vor putea astfel, degusta, duminică, de la ora 13.15 în hala B, mai multe preparate cu ingredinte locale: zacuscă cu brânză de capră la antreuri, mămăligă cu ciuperci și trufe ca fel principal și ciocolată cu trufe ca desert.

 

Sibiul este prezent și la Târgul de Turism de Stuttgart (12-20 ianuarie), într-un stand propriu, alături de patru agenții de turism sibiene care vor prezenta pachete turistice ce includ și destinația Sibiu. Demn de ştiut, CMT Stuttgart este cel mai mare târg de profil din Germania, ediția de anul trecut numărând peste 260.000 de vizitatori.

 

Sibiul este legat de cele două orașe prin zboruri operate de pe Aeroportul Internațional Sibiu de Tarom, Blue Air și Austrian Airlines, în fiecare dintre cele două locații fiind programate câte 6 zboruri săptămânal.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org