Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat miercuri, 16 ianuarie 2019, la Ambasada Republicii Federale Germania, la evenimentul prilejuit de aniversarea a 10 ani de colaborare dintre Regiunea Centru și Landul german Branderburg.
Cu acest prilej, Daniela Cîmpean a declarat că ”cei 10 ani de colaborare și mai ales de schimb de bune practici și valori comune, europene, a transformat în timp, o relație instituțională între cele două regiunii într-o adevărată prietenie. Acest parteneriat este unic în Europa și un exemplu valoros de bună practică, nu doar pentru că e o punte între Est și Vest, ci mai ales pentru că arată cum pot fi puse în practică trei elemente de bază ale oricărei cooperări: responsabilitate, interes și respect reciproc și orientarea spre rezultate concrete”.