MOMENTE. Amintiri cu iz comic sau... ridicol care spun poveşti adevărate. De la reţeaua de gaz inaugurată cu o butelie, la... comuna care s-a JUMELIT cu francezii

Am decis să public câteva amintiri din viaţa de jurnalist. Pur şi simplu, consider că, în virtutea respectului faţă de libertatea de expimare şi faţă de adevăr, merită cunoscute şi aspecte din spatele spectacolului, care de cele mai multe ori, nu se spun... pentru că primează informaţiile stricte despre un anume eveniment sau discurs sau, na, ca nu cumva să... deranjeze şi să pună în adevărata lumină comportamentul unora şi felul în care unii, adesea cu funcţii importante, aleg să se gudure sau să se ploconească dinaintea mai-marilor zilei sau chiar a reprezentanţilor presei, dar să iasă totul... ca la carte.

 

Menţionez că ceea ce voi povesti în cele ce urmează sunt întâmplări reale, petrecute în diferite momente, după Revoluţie, fireşte, şi scot în evidenţă, servilismul, modul ieftin sau scrobit de a aborda fapte sau evenimente şi dorinţa unora dintre persoanele publice de a ieşi basma curată, chiar şi atunci când, în fapt, lucrurile merg cum nu se poate mai rău şi... eventual, dorinţa aprigă a acestora de a-şi fabricapoze de EROI ai comunităţii.

 

Reţeaua de gaze inaugurată cu... butelia

Se întâmpla în micul Mizil al Prahovei, în epoca de aur a premierului Adrian Năstase, când, drept e, cel puţin la nivel judeţului cel mai... vecin şi mai prieten cu prim-ministrul, care avea şi are casă la Cornu, dă-i să se inaugureze reţeaua de gaze a oraşului. Mare eveniment mare, aşteptat şi pregătit cu surle şi trâmbiţe, (oraşul era, în acei ani, unul doldora de oameni amărâţi, care trăiau exclusiv din ajutoare sociale sau din alocaţiile copiilor, industria locală fiind „pe butuci”)! Da, dar... cum se-ntâmplă pe la noi, în ziua Z, lucrările la reţea... NU ERAU GATA! Dar, cum să mascheze oamenii totul, au ales o improvizaţie cu... o butelie cu gaz, ca să fie acolo, ceva, să dea drumul la o flacără... să ARDĂ GAZUL. Numai că... s-o pus GHINON! Când să taie oficialităţile panglica şi să se pornească aplauzele, să curgă şampania, na, că nici butelia n-a mers, şi aşa, s-a... dat totul în vileag, cum că, de fapt, totul a fost ca un balon de spumă... amăgitor, vorba cântecului...pentru că, pur şi simplu, lucrările la REŢEA erau departe de a fi finalizate!!!

 

Mihai Viteazul din... visele lui „Tata Cosma”

Cine n-a auzit de... Mihai Viteazul?! Dar cine n-a auzit de... Mircea Cosma, unul dintre... sau poate cel mai implicat politic şi... nu numai personaj din rândul preşedinţilor de consilii judeţene din vremea premierului Adrian Năstase, care a iscat şi în timpul dar şi mult după finalizarea mandatelor sale, scandaluri politice şi de corupţie care au zdruncinat până în temelii PSD-ul?!

Ei bine, partea bună a lui Mircea Cosma a fost aceea că, dincolo de numeroase şi... benefice investiţii de amploare la nivelul judeţului Prahova, a pus în lumină monumente, fapte şi mărturii istorice pe nedrept ignorate. Uneori, însă, felul în care o făcea... friza, cumva, ridicolul şi... exagerările care stârneau mai mult râs decât uimire sau...

Unul dintre episoadele de neuitat este evenimentul generat de dezvelirea unui bust al lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Vărbila- cunoscută drept locul de taină al rugilor lui Mihai Viteazul, undeva pe dealurile cu vii din preajma oraşului Urlaţi.

Satul, unul mic, sărac, îmbătrânit, dar cu oameni plini de credinţă, s-a adunat în zi de vară să salute bustul voievodului şi să vadă pe viu oaspeţii de la guvern şi alte oficialităţi, dar şi soborul de preoţi. Ei bine, în loc de discurs, la ceremonie, Mircea Cosma, mare pasionat de istorie, a ieşit în faţa bătrânelor din sat şi a scos din buzunarul de la piept o fiţuică scrisă: „Mi-a apărut azi-noapte în vis Mihai Viteazul şi ştiind că vin aici, la dumneavoastră, să-l cinstim, mi-a dictat aceste versuri...” şi s-a apucat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova să recite (absolut impresionat, de altfel) nişte versuri minunate, (scrise chiar de el )zice-se, dictate chiar de... Voievod!). Să fi văzut bătrânii satului cum cădeau în genunchi în poiana din curtea mânăstirii şi-apoi numai ce se înghesuiau să-i pupe mâna or să-l îmbrăţişeze pe „Tata Cosma”, ca să simtă şi ei... duhul şi binecuvântarea domnitorului...

 

Lautarii şi soborul

Tot pe la acea vreme, se pune de inaugurare a unei reţele de alimentare cu apă undeva, într-o comună către Bărăgan. Vară, arşită, undeva, la capătul satului, rezervorul apă, în câmp, legat de ultima uliţă a satului cu o potecuţă amărâtă, de pământ lutos... totul însă, la marele moment al inaugurării, era acoperit cu preşuri şi covoare de iută, să nu calce mai-marii judeţului sau de la guvern pe pământ sau prin iarba uscată dimprejur... Şi... începe cermonia. Sonor. Ca sărbătoarea să fie plină şi... veselă, a început să cânte, sus, pe un mic piedestal, poavazat cu covoare de perete înfăţişând Răpirea din Serai şi... pui de tigrii, soborul de preoţi iar imediat în spate, dar jos, pe pământ, taraful plin de vervă. Cu toţii deodată!!!! De nici slujba nu se distingea, dar nici muzica de petrecere, din care mai abitir doar acordeonul părea să grăiască ami cu foc...da, dar era de sărbătoare, c-a venit apa la cişmelele individuale, vopsite cu grijă într-un albastru izbitor, să se asorteze cu culoarea de atunci a... partidului de guvernământ!

 

S-au JUMELIT cu francezii...

Cornu. Prima ce mai... europeană comună din România (judeţul Prahova), locul de baştină al caselor de vacanţă ale unora d-ale Adrian Năstase şi alţii de-ai săi... Comuna, pitorească, de altfel şi... aranjaţă şi grijită cum nu se poate, atrăgea încă din anii 2000, fonduri şi proiecte europene şi demonstra din plin că, uite, se poate ca şi satele de pe la noi să arate modern, curat şi frumos...

Ei, şi-avea Cornu pe atunci un primar tare gospodar şi binevoitor, „preten” cu... cine trebuie(*), dar care la nu prea le avea cu... vorba şi cultura, dar cel puţin de făcut... făcea! Şi hai că se-nfrăţeşte Cornu cu o comună din Franţa. Evenimentul e organizat în cele mai mici detalii, se servesc cafea, prăjituri,, sucuri şi... nelipsita şampanie, se poartă discuţii, se fac planuri... primarul din Cornu, mulţumit şi optimist se gândeşte să facă pe plac delegaţiei franceze şi, auzind dumnealui, în discuţii că la verbul „a se înfrăţi” în franceză se spune jumeler”, spune cu gura până la urechi: „Suntem bucuroşi să ne JUMELIM cu dumneavoastră...” Şi aşa a rămas celebră întrebarea jurnaliştilor către edilul cu pricina: „Ce mai faceţi, vă mai jumeţi cu cineva?!”

 

Covorul de iută şi berbecul la proţap servit cu... tacâmuri de plastic!

O altă comună, un alt eveniment. Se inaugurează un mare pod )lung de vreo 50 de metri, poate nici atât!) peste un pârâu dintr-o comună din zona de deal) Construcţia, refăcută după niscaiva inundaţii.

La marea ceremonie, toată floarea autorităţilor din judeţul Prahova, secretarul general al guvernului de atunci, un personaj... să zicem... pitoresc al epocii Năstase- Şerban Mihăilescu şi alţii... Podul aştepta oaspeţii cu ditamai covorul ROŞU de iută, măturat şi parfumat, scos din cine ştie de cămară. Şi, când începe prefectul discursul...pe sub pod veneau vitele de la păscut, mugind... După ceremonia încheiată, fireşte cu tăierea panglicii, primarul spune tare şi răspicat: „Acuma să nu plecaţi, vă invităm la masă, la primărie, că avem berbec la proţap! Lesne de înţeles, invitaţia era pentru oficialităţi şi presă, nu pentru cei care trudiseră la reconstruţia podului sau pentru reprezentanţii comunităţii locale.

La primărie, mese lungi, întinse prin toate birourile, cu bănci lungi d elemn, ca la bunica. Pe masă, tacâmări de unică folosinţă (farfurii, cuţie, furculiţe, linguriţe...). În dreptul fiecărui tacâm, erau aşezate sticle (!!!) de bere de jumătate de litru. Şi începe servirea: Bulz şi... Berbec la proţap! Apoi... bulzul îl mâncai cum-necum, dar friptura de berbec... cu tacâmuri de plastic... nu mergea nicicum!

 

Bă primare, bă, te-a inundat şi pe tine...?!?”

Cine îşi mai aminteşte... Anul de graţie 2005 a fost unul dintre acei ani grei, tăvălit, la propriu în inundaţii distrugătoare, care au înghiţit, în multe zone din ţară, grădini, ogoare, case, gospodării, poduri, şosele şi chiar vieţi omeneşti. S-a întâmplat atunci să se înfurie şi Teleajenul şi, cu apele-i furioase, să distrugă un pod important, pe drumul care leagă Muntenia de Moldova- DN1B. La Bucov. Lucrările d erefacre, imperios necesare, au fost dificile şi au durat ceva vree, în condiţiile în care capriciile vremii păreau să nu dea răgaz pentru reconstrucţie. Situaţia era una delicată. Drept pentru care, într-o sâmbătă după-amaiză, preşedintele ţării- Traian Băsescu la acea vreme- se hotărăşte să vină să vadă la faţa locului stadiul lucrărilor şi să asculte ce spun autorităţile implicate. Ploua cu găleata, iar pe malul teleajenului erau noroaie şi aluviuni, iar apele tulburi aveau aspect înfricoşător... podul, la graniţa municipiului Ploieşti cu Bucov, comuna vecină. Primarul de la Ploieşti, pe atunci, un inginer stilat, înalt, bine făcut, educat, rafinat... Un tip deosebit, apreciat atât în partidul din care făcea parte dar şi în mediul politic în general! Fireşte a mers atunci, pe malul Teleajenului, să vadă ce se întâmplă şi să discute cu... preşedintele. Acesta, ca nerăbdător să ia pulsul problemelor, a sosit cu elicopterul. A mers PE MALUL apei, la propriu, la jumtate de metru de valurile furioase, împreună cu primarul. Acolo, simţind că toată lumea e tensionată şi îngrijorată, a simţit, poate, nevoia, să facă un spirit de glumă. I-a ars una zdravănă peste umăr primarului (aşa, prieteneşte!) şi i s-a adresat: „Ce faci, bă primare, bă, te-a inundat şi pe tine?!” Impactul a fost pe măsură... Toată lumea a izbucnit în hohote de râs, iar primarul şi preşedintele, au alunecat şi au fost cât p-aci să ajungă în... Teleajen, după palma celui de-al doilea...

Ehei, au fost multe, multe astfel de momente sau dintr-acelea în care unii dintre primari se împleticeau în vorbe şi getsuri, dar ce era al lor, era la lor- organizau, pentru oaspeţi, după inaugurări de bucăţi de poduri sau găleţi de fântână ospeţe cu meniu ca de nuntă, uitând, parcă, de bâtrânii sau pruncii satului care mergeau desculţi prin praf, ori că şcoala de la răscruce e năpădită de buruieni, raţe sau şobolani, în vreme ce elevii erau nevoiţi să meargă 3, 4, 5 sau chiar mai mulţi kilometri pe jos până la şcoala din satul vecin...

Surse foto: antena3.ro, adevarul.ro

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!