Corneliu Ioan Bucur - 77 de ani de la naștere

Sărbătoare în familia CNM ASTRA: Astăzi, domnul profesor universitar doctor Corneliu Ioan Bucur împlinește 77 de ani.

 

Născut la 25 aprilie 1942, în Mediaș (pe atunci în județul Târnava-Mare, astăzi în județul Sibiu), marele om de cultură urmează Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie, secţia Istoria Veche a României.

După absolvire va fi încadrat, iniţial, ca supraveghetor la Secţia de Artă Populară a Muzeului Brukenthal, după care va fi promovat muzeograf şi muzeograf principal, şef de secţie. De la 1 august 1969 preia conducerea Muzeului Tehnicii Populare. Director (din 1990), apoi director general (din 1992 până în 2009) la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” Sibiu, devenit în anul 2001 Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu.

A fost Asistent universitar la Facultatea de Istorie, Litere şi Drept Sibiu la cursul de Etnografie ţinut de profesorul Cornel Irimie în anii '70. Profesor universitar (din septembrie 1998) la Catedra de Etnologie-Sociologie a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu.

Este membru în numeroase comisii naţionale şi internaţionale de antropologie, etnografie şi folclor. A fost ales senator din partea Partidului Democrat (3 nov. 1996) şi apoi vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Senatului.

A obţinut titlul de Doctor în Istoria Culturii cu teza „Introducere la istoria civilizaţiei tehnice populare din România” (1981).

Corneliu Bucur este deţinător al premiului EMYA (European Museum of the Year Award), 1993. 
Pe lângă o impresionantă carieră științifică, Corneliu Ioan Bucur și-a legat viața de Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Continuând opera echipei coordonate de către Cornel Irimie, Corneliu Bucur a dezvoltat Muzeul Tehnicii Populare (ulterior Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA) și l-a ridicat la nivelul muzeelor europene de profil. Cu greu poate fi sintetizată munca de o viață a domnului Corneliu Bucur. Lucru mai rar întâlnit, a reușit să lege munca de cercetare (publicații de specialitate) cu practica, transpunând decenii de cercetare în marea expoziție a Muzeului în aer liber,
azi, cel mai mare muzeu de acest gen din Europa, o inimă culturală a României.

Îi urăm domnului Corneliu Ioan Bucur LA MULȚI ANI, sănătate și putere de muncă!

UN OM, UN DESTIN, O LUMINĂ.

Muzeul ASTRA duce mai departe nobila moștenire lăsată de către Asociațiune, Muzeul Asociațiunii și echipele coordonate de către Cornel Irimie și Corneliu Ioan Bucur.

Foto: Corneliu Ioan Bucur, 1970 și 2014.

surse foto: Muzeul ASTRA, Maria Sterp

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org