Proiectul „Repornim Mocănița, sufletul Văii Hârtibaciului”, premiat la Gala Premiilor Participării Publice de la Bucureşti!

Cetățeni, organizații și autorități publice au fost aplaudați ieri, 27 martie, pe scena celei de-a V-a ediții a Galei Premiilor Participării Publice. Sunt cei care au acționat și au convins autoritățile publice să rezolve diversele probleme cu care se confruntă comunitățile lor.  CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică premiază anual cetățeni, organizații și instituții publice care au intervenit în decizia publică, pentru ca aceasta să răspundă mai bine nevoilor celor direct vizați.

Mesajul Galei din acest an, „Participarea fără corset”, i-a adus împreună la G3P pe oamenii care au scăpat, prin participare publică, de încorsetări și prejudecăți precum „nu or să ne asculte cei de la minister”, „domn’ primar nu o să mă primească niciodată la el in birou”, „e mai bine să stau în banca mea”, “noi nu putem să schimbăm ceva”, “primăria știe mai bine”.

Printre cei 10 premianţi ai Galei Premiilor Participării Publice, ediţia a V-a, s-a aflat şi Asociația Mioritics și Asociația „Prietenii Mocăniței”, pentru campania „Repornim Mocănița, sufletul Văii Hârtibaciului”, prin care au stopat degradarea căii ferate ce leagă Sibiul de Sighișoara și au responsabilizat autoritățile pentru includerea traseului și a trenului „Mocănița”  în patrimoniul național.

Iată povestea campaniei, aşa cum a fost redată pe site-ul organizatorilor concursului naţional de implicare civică:

Pentru că ciobănașii de la Societatea pentru Administrarea Activelor Feroviare (S.A.A.F.) puseseră gând rău Mocăniței și liniei ferate ce leagă Sibiul de Agnita, ciobănașii de la Asociația Mioritics și de la Asociația Prietenii Mocăniței și-au unit forțele (binelui) și au început o campanie amplă de recuperare a sufletulului Văii Hârtibaciului. În doar jumătate de an, cele două organizații au reușit să evite transformarea căii ferate în fier vechi, incluzând traseul Mocăniței în Patrimoniul Național. Între timp, ciobănașii de la S.A.A.F. au revenit la gânduri mai bune: au înțeles că Mocăniței îi șade bine pe șine, nu într-un registru de casare.

Calea ferată ce leagă Sibiul de Sighişoara datează din 1910. Linia a funcţionat până la sfârşitul anilor ’60, când porţiunea de la Sighişoara la Agnita a fost desfiinţată. În 2001, din lipsă de fonduri, Societatea pentru Administrarea Activelor Feroviare (S.A.A.F.) nu a mai efectuat lucrări de întreţinere, iar linia, clădirile feroviare şi materialul rulant au fost furate ori s-au degradat.

S.A.A.F. hotărăşte în 2007 să înceapă procedura de licitaţie pentru a vinde ce a mai rămas din linie la fier vechi.

Pentru a stopa acest proces, un grup de organizaţii locale a demarat procedurile necesare pentru a clasa în Patrimoniul Naţional, în regim de urgenţă, linia şi gările aferente.

Asociaţia Prietenii Mocăniţei s-a înfiinţat în 2009, la iniţiativa lui Mihai Blotor, cu scopul de a atrage atenţia asupra problemei întâmpinate şi de a primi sprijin din partea comunităţii pentru remedierea situaţiei. Ajutorul a venit din partea unor grupuri de cercetaşi interesaţi de această iniţiativă, studenţi şi profesori ai Facultăţii de Ştiinţe Economice din Sibiu.

Demersurile Asociației s-au bazat pe două planuri: responsabilizarea instituţiilor şi autorităţilor publice şi implicarea activă a locuitorilor. Au avut loc 3 dezbateri publice pe tema oportunităţii repunerii Mocăniţei în circulaţie la care au participat şi cei din conducerea S.A.A.F.

După aceste discuţii, S.A.A.F. a demarat procedurile pentru a face trecerea Mocăniței din proprietatea S.A.A.F. în proprietate locală. Primarii au salutat această iniţiativă a grupului, participând în mod constructiv la discuţii.

Împreună cu Inspectoratul Școlar Județean a fost lansat un concurs şcolar intitulat „Mocăniţa noastră”, prin care elevii au discutat cu părinţii lor şi au aflat poveşti despre Mocăniţă. În baza celor aflate, elevii au argumentat de ce e important să fie repornită mocăniţa. La acest concurs au participat aproximativ 400 de elevi.

Voluntarii din proiect s-au implicat activ în discuţii de informare cu locuitorii satelor de pe traseu, Sibiului și Agnitei. De asemenea, s-a lansat o petiţie semnată de 6.000 de persoane. Standurile unde se putea semna petiţia au fost prin sate, în cartierele din Sibiu şi chiar în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Petiția urmărea conștientizarea localnicilor privind potențialul patrimonial și informarea cetățenilor din alte zone.

În fiecare sâmbătă, membrii grupului se adună pentru a pune la cale noi planuri.

În prezent, se lucrează la elaborarea unei Hotărâri de Guvern care să permită trecerea liniei de cale ferată din proprietatea publică a statului, în proprietatea Consiliului Judeţean Sibiu, având obligaţia de a conserva şi restaura monumentul istoric şi de a sprijini dezvoltarea liniei prin turism şi cultură.

Membrii grupului sunt convinşi că o linie de tren istorică ar aduce mulţi turişti în zonă.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org