Arta populară din Racoviţa- o comoară între două…. „ţări”

Așezarea satului Racovița, la confluența a două zone etnografice distincte, Țara Oltului și Mărginimea Sibiului, și-a pus pecetea și asupra artei populare de aici, deosebit de bogată atât în formă cât și în conținut. Ca o comoară vie, nesecată, plină de inspiraţie şi trudă.

Prima atestare documentară a satului a fost descoperită într-un act de danie al voievodului Ioan de Hunedoara din 22 mai 1443. Satul este menționat pentru prima dată în documentele bisericești în 8 iulie 1647, într-un act prin care Gheorghe Rákóczi I îl numea pe popa Ion din Țichindeal protopop peste 17 sate din jurul Sibiului, printre care s-a numărat și Racovița. Bogata istorie a satului este legată în principal de înființarea graniței militare transilvănene de către împărăteasa imperiului Maria Terezia în 1765, Racovița făcând parte din Compania a VII-a a Regimentului I de Graniță de la Orlat.

Mai exact, expulzarea localnicilor în 1765 și popularea satului pe parcursul a mai multor decenii cu elemente aduse de pe întreg teritoriul Transilvaniei], a atras după, cum era și firesc o restructurare capitală și în domeniul artei populare. Fiecare nou venit a adus cu sine elementele culturii materiale și spirituale ale ținutului de baștină, elemente ce s-au contopit ulterior într-un tipar comun, o sinteză a tot ce a fost mai valoros, o artă populară îmbogățită și cizelată pe parcursul anilor de creatori locali rămași anonimi.

Piese pentru uzul gospodăresc

Chindeul pentru mâini se confecționează din pânză în două sau patru ițe cu o ornamentație simplă: "vărgi"(dungi) uniforme realizate în roșu sau negru, în tot câmpul sau numai la capete.

Chindeul pentru față se face din pânză la care băteala o constituie firele de bumbac, cu ornamente mai bogate decât semenul său de mai sus, în special la capete, unde se întâlnesc ciucuri rezultați din țesătură sau pur și simplu aplicați. Ambele variante își au locul în încăperea unde se realizează spălatul, ele fiind înlocuite astăzi cu piese de serie, cumpărate din comerț.

Chindeul pentru vase este destinat ștergerii veselei, el fiind făcut din pânză la care băteala o formează firele obținute din "câlți" sau "feștile".

Toate acestea se confecționau din pânză albă fără nici un fel de ornamente. De tip mai "evoluat" al traistei "de zi de lucru", este cel confecționat din pânză urzită cu "stupă", fuior sau bumbac, ca băteală fiind folosite aceleași fire, vopsite însă în diferite culori, cu ajutorul cărora se realizează vărgi ornamentale destul de simple. Ea este folosită la transportul merindelor, a unor cantități mai mici de alimente, legume, fructe etc.

Spre deosebire de surata ei, traista "de duminica", are urzeala din lână sau bumbac alb, adesea și vopsit în galben sau negru, iar băteala din lână vopsită în diferite culori. Țesătura se realizează în trei sau patru ițe, rezultând modele descrise ca: "în tăblițe", "în ochiuri" etc., sau în tehnica numită "în ițișoare", folosindu-se în acest scop un număr sporit de ițe. În prezent cunosc o largă răspândire așa zisele traiste țesute "în(cu) năvăditură", care au în loc de baieră mânere rotunde din lemn, asemenea sacoșelor orășenești.

Traistele "de duminica" se închid cu cheiță simplă, dublată uneori de "colțișori" mono sau policromi. Pe marginea lor se prind ciucuri de lână sau chiar "colți" de diferite modele. Băierile traistelor se confecționează din fire de cânepă sau lână răsucite, sau din "bente" țesute din același material. Ele se folosesc pentru transportarea cumpărăturilor de volum mic, a "plocoanleor" la botezuri sau nunți etc.

Demn de menţionat rămâne faptul că traista tradițională racoviceană, ca și desagii, țolurile sau alte piese de uz casnic, de port sau de podoabă, prezintă particularități cromatice, de croi, de compoziție etc., care le deosebesc net de cele similare produse în satele din jur, fenomen frecvent de altfel și în alte zone etnografice ale țării.

Țesături și alesături pentru împodobirea interiorului

Piesele de artă populară de acest gen îndeplinesc un important rol decorativ, fiind așezate pe pereții interioarelor, pe piesele de mobilier, pe culme sau la grindă, diferențiindu-se atât prin funcționalitate și formă cât și prin compoziția cromatică și ornamentală. În totalitatea lor, ele reprezintă zestrea cea mai bogată a creației artistice racovicene, oglinda vie a simțului și gustului pentru frumos al colectivității.

Diversitatea și bogăția lor artistică rezultă atât din folosirea unor tehnici diferite de țesut, mereu mai evoluate și perfecționate, cât și din natura și structura materialelor folosite. Un plus de strălucire, deloc neglijabil, îl conferă acestora și cromatica, mereu mai vie după primul război mondial, când alături de culorile de bază ca: roșul, negrul, albastrul și galbenul, apar altele complementare ca: verdele, "roza", violetul, "cormojîiul" etc. La toate acestea se adaugă ornamentația din ce în ce mai bogată, constând dintr-o variată combinație de motive florale, astrale, geometrice sau zoomorfe, ca: trifoiul, brăduțul, trandafirul, ruja, coprina etc., singulare sau în buchete ori ghirlande, steluțe și sori, romburi, "strîmbulețe", "cornul berbecelului", păunul, cocoșul, porumbelul, cerbul etc., în alternanță cu vărgi în diferite tonuri și dimensiuni.

Țesături și alesături pentru împodobirea pereților

Tot din această categorie fac parte și "pânzele" care au brodate pe ele versete din Biblie, întâlnite mai frecvent în interioarele adepților cultului baptist.

Ambele tipuri se lucrează"cu speteaza", câmpul lor alb fiind vărgat cu alesături în diferite modele și nuanțe cromatice. De marginea merindărilor se prind "colți" sau "cipcă", iar la capete ciucuri colorați.

Țesături și alesături pentru acoperirea și împodobirea patului

Străjacul, confecționat din pânză țesută în două sau patru ițe, cu urzeala din "stupă" și băteala din "câlți", în patru sau șase foi, în funcție de lățimea patului. El îndeplinea și rolul de saltea, în care se umplea cu paie de grâu sau ovăz, iar uneori cu "foi"(pănuși) de cucuruz. Această piesă a dispărut din interiorul țarănesc actual.

Ceea ce este de reţinut, în perioadele de pauză dintre muncile agricole cum erau: „pusul”, „culesul”, „sapa” și „secera”, femeile confecționau din cânepă și mai rar din in, țesături subțiri pentru uzul gospodăresc sau pânze pentru port și pentru împodobirea interiorului casei. Țesăturile mai groase se făceau de obicei din lână. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea au apărut şi aici, în sat, fibrele textile noi din bumbac sau cum li se spuneau în sat: „arniciul”, „mulineul” sau „haida”. În plus, acestuia, i s-au asociat fibrele industriale din lână cum ar fi: „părul”, „diamantul”, „berca” și „lânica”. Acestea din urmă au fost tot mai des folosite astfel încât au ajuns să fie predominant utilizate în confecționarea majorității elementelor de port sau podoabă. Un plus de strălucire l-a adus portului tradițional folosirea „sârmei” (beteala sau firul) cu precădere la țesutul „șurțelor” (șorțurile) și într-o mai mică măsură la piesele de podoabă destinate interiorului.

Potrivit tradiției orale din timpul graniței militare, din păr de capră se confecționau sacii de merinde, pentru ca la începutul secolului al XX-lea folosirea părului de capră să se restrângă, fiind folosit doar la confecționarea băierilor pentru desagi sau la opinci, înlocuind „nojițele".

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!