E vremea cand ciobanii pregatesc mioarele de ‘muntenit’, caci iarba de sus, a mai verde si mai buna abia asteapta mioarele ca apoi sa se faca lapte si branza cum numa’n vremea fetilor- frumosi se mai stia…
La ast timp, haideti sa cunoastem cum era odata prin partile Avrigului, in impartasania de cuvinte ce ne-o face bibliotecarul orasului, doamna Maria Grancea:
“Este vremea în care se pregătesc stânile și turmele pentru urcat „a munte”, se fac tovărășiile – mai mulți proprietari de oi se asociau pentru o stână, se alegeau sterpele de plecători (oile cu lapte) și miei. Existau, în urmă cu 200 de ani, mai multe stâni pe teritoriul montan al Avrigului: în Avrigel, în Clăbucet, în Suru, sub Budislavu, în toate zonele propice pășunatului montan și stâni temporare , Stâneica, unde poposeau turmele temporar, dacă primăvara era mai capricioasă și nu puteau urca încă la munte, până dădea bine iarba sus. Apoi se urcau turmele la munte. Au fost folosite Stâna dintre izvoare (undeva între Avrigel și Izvorul Auriștii), Stâna Racoițî (către Racovița), Stâna lui Tărăbuc, Stâna din Găvozu, Stâna Băciții (deasupra Stâneicii, sub Budislavu), Stâna din Clăbucet, din Avrigel, de sub Suru, Stâna lui Costandin (aceasta fiind mai jos uneori era fi folosită în perioadele de tranziție urcat / coborât). Au rămas apoi, uzuale patru stâni: Avrigel, Clăbucet, Surul și Găvozul. Turma dintr-o stână era îngrijită pe toată perioada văratului la munte de doi-trei dintre proprietarii care s-au asociat, mai târziu îngrijitul turmei se făcea cu rândul – de câte o săptămână – de către toți proprietarii de oi asociați la acea stână”.
Sursa foto: Maria Grancea