Stim cu totii ca denumirea veche, (dar nedata uitarii) a Sibiului este HERMANNSTADT. Dincolo insa de celebra legenda, a batranului HERMANN, v-ati intrebat, vreodata, ce inseamna, la randul sau, HERMANN? Ei bine, haideti sa descoperim impreuna…
Radacinile le aflam, potrivit cercetarilor filologilor, in numele lui Arminius (în unele surse Armenius, numit și Hermann) (aprox. 16 î.e.n. — aprox. 21 e.n.) a fost conducătorul tribului german al cheruscilor, care le-a adus romanilor în anul 9 e.n. una dintre cele mai mari înfrângeri în Bătălia de la Teutoburger Wald. Istoricul roman Tacitus îl numește pe Arminius „Eliberatorul Germaniei”. Arminius a devenit în timp un erou și un simbol în mitologia germană, fiind redenumit modern Hermann. Noile cercetări arată că numele lui germanic adevărat nu este cunoscut, Arminius fiind nume latin. Arminius este identificat speculativ de unii istorici cu Siegfried din Cântecul Nibelungilor.
Conform cu istoricul antic Tacitus, Arminius, născut în anul 16 î.e.n., era feciorul conducătorului cheruscilor, Segimer. În copilărie și adolescență, împreună cu fratele său Flavius, a fost ostatec la Roma, perioadă în care a căpătat o aleasă educație militară, învățând limba latină și arta războiului roman. Începând cu anul 4 e.n. devine căpetenia trupelor cherusce auxiliare și, pentru faptele sale de arme, obține ulterior cetățenia romană în ordinul ecvestru.
În jurul anilor 7-8 e.n., Arminius s-a întors în patrie, unde peste un an a condus o răscoală împotriva romanilor. În bătălia din pădurea Teutoburger (germ. Teutoburger Wald), utilizând strategia ambuscadei, triburile germanice conduse de Arminius (cherusci, marsi, chatti, bructeri, chauci și sicambri) au nimicit trei legiuni romane (Legiunile XVII, XVIII și XIX), 6 cohorte și 3 diviziuni de călăreți și au oprit expansiunea romană pe teritoriile germanice, spre râul Elba. În această luptă, armata romană a fost condusă de Publius Quinctilius Varus.
Bătălia s-a încheiat cu o înfrângere decisivă a romanilor, nimicirea a trei legiuni romane și oprirea expansiunii romane pe teritoriile germanice, spre râul Elba.
Așteptându-se la noi conflicte cu Roma, Arminius a încercat să încheie o uniune cu regele tribului marcomanilor Marobod. Însă Marobod a refuzat propunerea lui Arminius.
Demn de luat in seama, numele HERMANN care în germana veche însemna bărbat, luptător, viteaz.
Sursa foto: Gaius RexusAlt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken