‘Marea cea mare’, cum numim adesea Marea Neagra, numarand cu nerabdare clipele pana cand ne vom scalda vacanta in valuri si vom petrece seri adunand sarguincios scoici, are secretele ei… printre ele, si numele pe care le-a purtat de-a lungul vremii. Nume care se identifica cu importante pagini de istorie…
Ei bine, intai de toate trebuie luat in seama faptul ca primii locuitori din vecinătatea Mării Negre au fost cimerienii, vestigiile descoperite arătând prezenţa acestora în partea de nord şi nord-vest a mării în secolele 16-11 î.Hr.. Dintre triburile mai cunoscute de cimerieni, sunt Trerii, Costobocii şi Carpii. Aceştia au fost urmaţi de către Sciţi, triburi migratoare de păstori şi buni luptători care au ocupat, în secolul al 8-lea î.Hr. nordul Mării Negre. Atât cimerienii cât şi scitii numeau marea de lângă ei Axaina – cuvânt care înseamnă albastru închis.
Înainte de Hristos
Începând cu secolul 8 î.Hr., a avut loc colonizarea grecească a tărâmurilor Mării Negre, aceasta primind denumirea de Pontos Euxeinos, „marea primitoare”, datorită calmului apelor sale, dar şi prin preluarea fonetica a numelui precedent, Axaina. Odată cu ocuparea peninsulei greceşti de către români, a început perioada de romanizare, numele fiind uşor adaptat la Pontus Euxinus, de multe ori înlocuit cu Mare Scythicum.
Marea cea Mare şi Marea Oarbă
În timpul Imperiului Roman de Răsărit (secolele 4-15), s-a numit Megali Thalassa, denumire preluată în limba română ca Marea cea mare, aceeaşi semnificaţie avand-o şi în limba genovezilor: Mare maggiore. În Evul Mediu a fost numită de bizantini şi drept Marea crivăţului, iar de bulgari drept Marea oarbă.
Numele acutual este il datoreaza… turcilor
Numele Marea Neagră i-a fost dat odată cu extinderea turcilor în zonele de jur-împrejurul ei, etimologia termenului nefiind însă confirmata. Turcii i-ar fi dat această denumire pornind de la culoarea închisă a mării în timpul furtunilor. Alta ipoteză, neconfirmată însă, spune ca „negru” ar fi de fapt traducerea corectă a vechiului termen Axaina. Pentru ca a treia teorie a originii turceşti a numelui mării să aibă ca sprijin faptul că turcii desemnau punctele cardinale prin culori: kara – termen ce înseamna întunecat şi desemna nordul şi ak – termen ce înseamnă luminos şi desemna sudul, de unde Karadeniz în limba turcă – Marea Neagră, la nord de Asia Mică ocupata de turci, şi Akdeniz – Marea Mediterană din sud. Karadeniz fiind tradus apoi în limbile ţărilor din jur.
Demn de luat in seama, in două pasaje din Gesta Hungarorum, autorul ei- un notar anonim- menţionează numele Mării Negre în formele Pontus Niger şi Mare Nigrum. Mai întâi, în capitolul I, unde este descrisă Scythia, prima patrie a ungurilor, se spune că aceasta se întinde de la nord până la Pontus Nigrus (ab aquilonali parte extenditur usque ad nigrum pontum). A doua menţiune se află în capitolul XLIV, unde este relatat atacul ungurilor în Bulgaria şi în Imperiul Bizantin (desfăşurat, după cum s-a putut stabili, în anul 934). Aici, denumirea folosită este Mare Nigrum (a Danubio usque ad nigrum mare).
Gheorghe Brătianu, în opera sa fundamentală despre Marea Neagră, semnala că prima atestare a numelui latin Mare Nigrum apare în tratatul bizantino-veneţian din 18 iunie 1256.
Tratatul încheiat de Mihail VIII Paleologul acorda mari concesii comerciale Veneţiei, şi reprezenta sfârsitul alianţei cu Genova. Între altele, li se permitea veneţienilor să se stabilească oriunde în regiunea Mării Negre. În forma greacă a documentului, denumirea este Maure
Thalassa, iar în cea latină aceasta este tradusă Mari Nigro.
Surse: http://stiati.ca, www.institutarheologie-istoriaarteicj.ro
Sursa foto: newphotos.wordpress.com, www.ziuaconstanta.ro