“Cu un sentiment initial de indoiala, chiar stanjenit oarecum, sentimente generate de ultimele evenimentele din tara, de starea de doliu national din zilele anterioare, am participat impreuna cu sotia, in primele 2 zile, la Festivalului National de Folclor ,,Ioan Macrea”. Dar, inca dupa prima zi, am constientizat si cred asta impreuna cu sala plina ochi de spectatori, ca viata trebuie sa mearga inainte, ca astfel de evenimente- precum festivalul acesta traditiona- trebuie incurajate. Pe intreaga perioada a festivalului, pe langa etalarea unor valori judetene dar si nationale certe, artistii, prezentatorul Marius Ciprian Pop au pledat pentru familie, pentru dragostea de traditii, de port popular romanesc, de insemne nationale. Am admirat cu cata mandrie i-si purtau pe scena portul, tricolorul romanesc, artistii din toate ansamblurile, din toate zonele tarii. Intregul spectacol a fost un exemplu de unitate nationala, de patriotism national. Mi-a placut de asemenea faptul ca sibienii si-au adus la spectacol si copiii, de toate varstele, si ca la spectacol au fost prezenti in egala masura tineri si varstnici- garantie ca aceste frumoase si valoroase traditii se vor pastra, se vor transmite, se vor mosteni de catre generatiile viitoare.
Felicit sincer pe initiatori in frunte cu d-na Macrea, pe cei care au finantat , C.J., Primaria Sibiu, dar si pe spectatorii care au participat. Personal, am vazut pe scena ,,Romania lucrului bine facut”! Si pentru ca in timp ce scriu aceste sincere impresii aud la tv strigatele celor di strada, ii felicit pe tinerii Romaniei care in sfarsit, ……dupa atata vreme, dupa 25 de ani de pasivitate, de indiferenta, isi spun oful, isi spun dorintele, pentru ca vor o Romanie noua. Toti romanii de buna credinta ne-am saturat si vrem o Romanie noua, fara coruptie si fara copii plecati prin strainatati. Se cere implicarea alaturi de tineri a cetatenilor, care au experienta, competenta, profesionalism. O echipa performanta, in orice domeniu, nu poate fi numai din tineri sau numai din ,,batrani”. Sa dea Dumnezeu ca profesionalismul, buna dispozitie, unitatea, patriotismul vazut de mine pe scena Festivalului, sa se reverse peste intreaga tara. Doamne ajuta!”
Sunt cuvinte de suflet, din suflet, un suflet de sibian, un suflet de roman. Un comentariu despre ce sentimente inaltatoare si… vindecatoare paote naste un eveniment precum nobilul Festival dedicate maestrul Ioan Macrea care ne-a lasat mostenire noua, sibienilor, noua, romanilor, JUNII purtatori de Romanism si datatori de lectii mai presus de orice manual… Semnatarul acestor cuvinte este col (r) Constantin Borcan- Presedinte al Subfilialei Municipale Sibiu si prim-vicepresedinte al Filialei Judetene Sibiu a asociatiei Cultul Eroilor si consilier judetean.
Surse foto: Constantin Borcan, Centrul Creatiei Junii Sibiului