SC Drumuri și Poduri SA Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu informează că în cursul zilei de ieri 17.01.2018 s-a acționat cu toate utilajele din dotare cu lame și material antiderapant (600 to) pe toate cele 8 zone care acoperă raza Județului Sibiu, respectiv: zona 1 (Cristian – Săliște – Jina), zona 2 (Sibiu – Cisnădie – Păltiniș), zona 3 (Cisnădie – Sadu – Avrig – Poiana Neamțului), zona 4 (Cîrța – Arpașu – Bruiu), zona 5 (Chirpăr – Agnita – Bruiu), zona 6 (Dumbrăveni – Mediaș), zona 7 (Șeica Mare – Vecerd) și zona 8 (Loamneș – Păuca).
La această oră, pe raza Județului Sibiu NU există drumuri județene blocate din cauza zăpezii, carosabilul fiind umed, parțial acoperit cu zăpadă afânată sau gheață.
Potrivit autorităților, la acest moment, toate utilajele acționează cu lama și material antiderapant pe toate cele 8 zone care acoperă raza Județului Sibiu.
Deoarece în acest moment circulația pe drumurile județene se desfășoară în condiții de iarnă, participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se află utilajele de intervenție.
IMPORTANT : Numărul de telefon la care se poate apela pentru sesizări și informații referitoare la starea drumurilor județene este 0269.210.884 (apelabil 24 de ore din 24).
Pentru informarea corectă și în timp util a participanților la trafic despre starea drumurilor județene pe perioada de iarnă vă informăm că atât pe pagina de facebook cât și pe site-ul instituției noastre găsiți zilnic informații actualizate
(www.drumuripodurisibiu.ro– butonul “alertă trafic”).