ATENȚIE, ȘOFERI! Variantă nouă de drum în condiții de siguranță între Racovița și Tălmaciu! Podul rutier peste Olt de pe DJ 105 G va fi demolat!

 

IMPORTANT: De vineri, 24 mai, circulația pe podul peste Olt va fi blocată!

 

Consiliul Județean Sibiu, în calitate de administrator al drumului județean 105 G, dă o veste bună conducătorilor auto care vor să ajungă de la Racovița la Tălmaciu și retur. 
Vineri, 24 mai, începând cu ora 11,
se deschide circulația rutieră în condiții de siguranță pe drumul amenajat pe traseul de pe baraj, folosindu-se trecerea la nivel cu calea ferată de la km 123 +800.

Participanții la trafic trebuie să știe că vineri, 24 mai, ora 10, podul rutier peste râul Olt de pe DJ 105 G va fi închis circulației. În perioada următoare, podul va fi demolat, având în vedere starea avansată de deteriorare a acestuia. La momentul efectuării lucrărilor de blocare a podului rutier vor fi prezenți agenți de poliție din cadrul IPJ Sibiu.

Consiliul Județean Sibiu a făcut demersuri pe lângă factorii responsabili pentru ca această variantă de drum peste baraj să fie practicabilă în condiții de siguranță și astfel conducătorii auto să nu se mai expună riscurilor traversând podul peste râul Olt. O contribuție în acest sens a avut-o și managerul societății de drumuri și poduri a Consiliului Județean Sibiu, Ovidiu Spătari, care anterior a deținut funcția de director la Hidroelectrica Sibiu, contribuind astfel la urgentarea lucrărilor de amenajare și dare în funcțiune a noii variante de drum”, a explicat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org