La mijlocul acestei săptămâni au început lucrările de modernizare si pe strada Măgheranului. Potrivit surselor din administratia locala, alături de străzile Oţelarilor, Macaralei şi Calea Guşteriţei, această face parte dintr-un pachet finanţat din fonduri structurale.
Ma precis, contractul pentru reabilitarea străzii Măgheranului prevede un efort financiar in valoare de 3.913.766,75 lei, fără TVA, constructorul desemnat în urma procedurii de achiziţii fiind asocierea Geiger Transilvania – SC Construcţii SA – SC Universal Business SA.
Lucrările au început pe tronsonul dintre viaductul Mihail Kogălniceanu – Calea Şurii Mici şi strada Paris, în prezent efectuându-se lucrările la reţeaua de apă. Autoritatile anunta ca tronsonul menţionat este închis traficului până la sfârşitul acestui an, excepţie făcând locatarii cărora li se va permite accesul la proprietăţi.
Contractul încheiat pentru reabilitarea acestei artere prevede lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere, a carosabilului şi a trotuarelor, amenajarea spaţiilor de parcare şi relocarea stâlpilor de iluminat public pentru eficientizarea sistemului.
Lucrările pe această stradă au ca termen de finalizare sfârşitul lui 2015.