Belsugul da binete toamnei la Medias! „Primăria Municipiului Mediaş, prin S.C. Piaţa Prim Com S.A și Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, organizează în zilele de 3 și 4 octombrie 2015 cea de-a XII-a ediţie a evenimentului „Ziua Recoltei_- este anuntul oficial facut de autoritati, ca s-auda toti mediesenii si toti cei in cautare de rod bogat.
Sarbatoarea va incepe sâmbătă, 3 octombrie, la ora 10.30, în Piaţa Primăriei Mediaş cu o slujba religioasă, de binecuvantare a bogatiei cu care, iata, si toamna asta ne alinta, iar de la ora 11.00 va începe programul artistic; in prim-plan va fi „Parada costumelor de toamnă”.
Asa cum anunta organizatorii, la succesul manifestării vor contribui artişti precum Vasile Pădure, Gicu Muntean, Duo Romantica, precum și ansamblurile „Florile Târnavelor” al Clubului Copiilor Mediaş, „Cununa Blăjelului”, „Perla Târnavelor”, „Datini” Bazna, „Korona” Brașov, „Pe ulița din Biia”, precum și Ansamblul de Dansuri Maghiare și Ansamblul de dansuri din Odorheiu-Secuiesc. Totodată, pe scena amenajată în fața Primăriei vor urca în cele două zile ale manifestării și tineri talentați din școlile și liceele medieșene.
Si ca sa va convingem, va spunem ca un rol aparte in reteta acestei sarbatori va reveni unor delicioase preparate care vor astepta nerabdatoare sa le degustati si sa aflati secretele retetelor pastrate din neam in neam: zacuscă, must şi peşte. Vor fi si concursuri pe toate gusturile: „Cămara Tradiţională”, „Cel mai frumos stand”, „Sculptură în fructe şi legume” şi „Cel mai interesant bostan“.