Precum o umbrelă pe timp de ploaie, o pălărie în zilele caniculare sau o căciulă pe timp de iarnă, acoperișul casei îi asigură acesteia și locuitorilor ei protecția necesară, indiferent de condițiile meteorologice.
Desigur, atunci când vorbesc despre acoperișuri, specialiștii companiei RoofArt se referă la întreaga lor complexitate, ceea ce include și sistemele pluviale rezistente, capabile să facă față unor sarcini foarte mari. Experiența de peste 18 ani în domeniu i-a învățat pe membrii echipei că nu este suficient ca sistemul de scurgere a apei pluviale să arate bine și să se integreze armonios în peisaj, din punct de vedere estetic. O importanță mult mai mare o are primul criteriu de care ar trebui să se țină cont în alegerea acestuia, și anume, calitatea materialelor din care este realizat.
Sistemul pluvial – o investiție necesară sau un moft estetic?
Poate că unii consideră că sistemul pluvial este mai degrabă un element menit să înfrumusețeze aspectul acoperișului, însă realitatea este cu totul alta. Într-adevăr, imaginea de ansamblu va fi mai armonioasă și completă, însă adevărata întrebuințare a acestui sistem de drenare a apei provenite din precipitații are în vedere latura funcțional-practică a locuinței.
În momentul în care se înregistrează cantități însemnate de precipitații într-o anumită perioadă din an, acest sistem va prelua apa de pe învelitoare și o va evacua departe de fundația casei, menținând astfel rezistența acoperișului. În lipsa acestuia, apa s-ar scurge pe pereții casei, afectând și aspectul și rezistența lor, iar, în cele din urmă, ar apărea mucegaiul, igrasia și chiar crăpăturile.
Mai mult decât atât, luând în considerare faptul că odată montat sistemul pluvial, apa provenită din precipitații sau cea acumulată în urma topirii zăpezii nu va stagna pe acoperiș, șansele ca infiltrațiile de la nivelul superior al locuinței să apară și să provoace daune sunt reduse semnificativ. Iată deci că sistemul de scurgere a apei pluviale este categoric o necesitate, nicidecum doar un moft estetic.
Sistemul pluvial Scandic® de la RoofArt – funcționalitate, durabilitate și eleganță desăvârșită
Combinând eficiența oțelului nordic SSAB, durabilitatea și aspectul estetic, sistemul Scandic® produs de RoofArt este singurul de pe piață care aduce calitatea nordică în sistemele complexe de învelitori românești. Produs în 3 game (Scandic® Zincat, Scandic® Color și Scandic® Cupru), acesta are capacitatea de a face față unor sarcini impresionante, chiar și jumătate de secol, devenind astfel și foarte avantajos din punct de vedere al costului.
În cadrul RoofArt, un sistem pluvial are un preț foarte competitiv și rentabil, dată fiind garanția extinsă pentru coroziune (de 30 de ani) și avantajul de a nu necesita reparații frecvente. Acesta este un beneficiu de luat în considerare de către proprietari: plătesc prețul întreg al sistemului pluvial, nefiind nevoiți, pentru o bună perioadă de timp, să mai investească în reparații, renovări sau înlocuiri de piese.
Punctele forte ale sistemului pluvial Scandic®:
- Materia primă din care este confecționat – oțelul suedez SSAB
Furnizorul de materie primă al companiei RoofArt, concernul suedez SSAB, produce de decenii întregi oțel nordic, capabil să răspundă celor mai exigente cerințe în materie de construcții. Rezistența acestuia, testată timp de peste 40 de ani în condiții aprige de vreme, din toate colțurile lumii, este principalul atu care îl recomandă cu toată încrederea, fiind ideal în realizarea sistemelor de drenare a apei pluviale.
- Acoperirea bio GreenCoat®
O bună parte a materialului tradițional folosit în componența vopselurilor (pe bază de produse fosile) a fost înlocuit de uleiul bio de rapiță, transformând astfel oțelul nordic, și deci și sistemul pluvial Scandic®, în singurul de pe piață care deține un strat de acoperire cu un conținut însemnat de material bioregenerabil. Mai mult decât atât, produsele acoperite cu vopseaua patentată SSAB GreenCoat® se deosebesc printr-un grad mare de formabilitate/flexibilitate, fără ca duritatea acestora să fie periclitată sau afectată într-un fel.
- Grad ridicat de fiabilitate în exploatare
Grație numeroaselor straturi de protecție și de acoperire ale oțelului nordic, sistemul Scandic® își păstrează culoare pentru un timp îndelungat, dispunând în același timp de o suprafață durabilă, cu proprietăți rezistente în fața oxidării, ruginei, razelor UV, zgârieturilor sau prafului.
Așadar, pentru o casă cu o structură rezistentă, cu un sistem de învelitoare complet, durabil și elegant, și pentru o investiție rentabilă pe termen lung, alege calitatea oțelului nordic, din sistemul pluvial Scandic®, produs de ani buni de către compania RoofArt.