Deoarece este una dintre cele mai importante măsuri de protecție împotriva noului coronavirus, spălatul pe mâini este practicat la un nivel fără precedent, chiar și de către sibieni. Deși un gest banal, acesta a devenit o parte importantă din rutina zilnică a oamenilor.
Persoanele au fost foarte receptive la îndemnul de a se igieniza mai des și mai bine, inclusiv datorită mesajelor virale care au circulat în mediul online. Deși acum este logic să procedezi astfel, în trecut, oamenii nu erau la fel de dispuși să se supună acestei reguli.
3 lucruri surprinzătoare despre spălatul pe mâini
1. Oamenii nu au știut dintotdeauna cât de important este acest obicei
În 1847, un medic obstetrician maghiar, pe nume Ignaz P. Semmelweis, a demonstrat că spălatul pe mâini cu regularitate reduce riscul apariției infecțiilor în cazul nou-născuților. El a încercat să promoveze această idee în rândul colegilor săi. În prezent, acest lucru pare absurd, dar, la vremea respectivă, ceilalți medici s-au simțit indignați de această propunere și l-au trimis pe Semmelweis la un azil de nebuni.
Acela a rămas, însă, un punct major de cotitură în istoria medicinei, cazurile de îmbolnăviri și mortalitatea fiind reduse semnificativ, după ce acest procedeu igienic s-a implementat la nivel înalt.
2. Poți folosi trucuri ca să te speli corespunzător pe mâini
Gestul de a curăța membrele cu care atingi zilnic mult mai multe obiecte decât poți ține minte este unul instinctiv. Oamenii îl fac fără a se gândi în mod deosebit la acest lucru. Totuși, marea majoritate nu se spală corect pe mâini.
Durata ideală, pe care să o petreci la chiuvetă în acest scop, este de 20-30 de secunde. Realitatea este, însă, aceea că, în medie, o persoană petrece mai puțin de 10 secunde făcând asta. Ca să fii sigur că faci o treabă bună, te poți folosi de un mic truc. În timp ce te dai cu săpun, fredonează versurile melodiei „Un elefant” până când ajungi la 3 elefanți. Acesta este momentul în care te poți clăti, deoarece au trecut aproximativ 30 de secunde.
De asemenea, nu uita că trebuie să îndepărtezi bijuteriile de pe degete. Sub acestea se pot ascunde bacterii și viruși periculoși, ce pot ajunge mai târziu în organismul tău.
3. Grija pentru mâini se extinde dincolo de igienă
Probabil ai observat deja, dar, de la atâta săpun și dezinfectant, pielea se usucă foarte tare. Acest lucru nu afectează doar aspectul mâinilor, ci și delicatețea lor. În plus, ai putea ajunge să te confrunți cu iritații, alergii și chiar crăpături sau răni.
Pentru a preveni, este recomand să îți hidratezi des pielea. Poți folosi creme și loțiuni speciale, dar și unele variante mai naturale. De exemplu, untul de shea este foarte recomandat în acest sens, având proprietăți de regenerare, calmare și hrănire a stratului cutanat.
Chiar dacă există sau nu o epidemie la fel de îngrijorătoare ca cea cu COVID-19, spălarea mâinilor va rămâne unul dintre cele mai simple gesturi, care te va ajuta să stai departe de boli. Așadar nu ignora acest obicei!
Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com