Primarul Astrid Fodor a primit luni vizita unei delegații din zona orașului Landshut (Germania), alcătuită din directori de unități de învățământ implicați într-un program de management școlar de tip Erasmus +. Vizita în Sibiu a fost efectuată în scopul cunoașterii sistemului de învățământ din Sibiu.
„Am discutat despre investițiile administrației locale în clădirile în care funcționează grădinițele, școlile și liceele, despre instituțiile de educație private și despre învățământul în limba germană. Oaspeții au fost interesați în mod real să cunoască modul în care administrația locală percepe și sprijină învățământul și i-am asigurat că este una dintre prioritățile Primăriei Sibiu, fapt demonstrat și de sumele mari investite în ultimii ani în aceste clădiri, tocmai din dorința de a asigura elevilor și profesorilor condiții bune pentru studiu”, a declarat în acest context, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.