În această dimineață, pe bulevardul Vasile Milea, în apropiere de intersecția cu Strada Rahovei din municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism a inițiat efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers neregulamentare, fără să se asigure.
Ca urmare, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă în aceeași direcție de mers pe banda a doua o sensului: strada Piața Unirii către șoseaua Sibiului, de către un bărbat în vârstă de 42 ani, aflat în tranzit.
În urma impactului, a rezultat ranirea pasagerului aflat pe motor, o femeie în vârstă de aproximativ 35 ani, care a fost transportată la Spitalul de Urgență Sibiu pentru a primi îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196 alin. 2 și 3 din Codul Penal, dar și pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.