Discuții privind implementarea programelor de dezvoltare la nivel regional. Prezenta și președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean

Președinta Daniela Cîmpean a fost prezentă miercuri, 11 septembrie,la reuniunea de lucru a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru, care are loc în județul Covasna.

 

Alături de președinții celorlalte cinci consilii județene din Regiunea Centru (Alba, Brașov, Mureș, Covasna și Harghita), de primarii municipiilor reședință de județ și edilii nominalizați să reprezinte orașele și comunele pentru fiecare județ din regiune, președinta Daniela Cîmpean discută despre implementarea programelor de dezvoltare la nivel regional în anul 2019 și pregătirea viitoarei perioade de programare 2021 - 2027.

Membrii CDR Centru și-au propus, între altele, să covină și asupra unui calendar de activități concrete privind pregătirea portofoliului de proiecte al Regiunii Centru pentru perioada de programare 2021-2027.

Acest portofoliu este creat la nivelul Agenției de Dezvoltare Regională Centru și va fi implementată inclusiv o aplicație electronică, accesibilă autorităților publice locale ce doresc să-și coordoneze și coreleze proiectele.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org